"Cneazul" îl înfruntă pe Kiefer în turul I de la Wimbledon

214
Tenismanul constănțean Andrei Pavel îl va întâlni pe germanul Nicolas Kiefer, iar Victor Hănescu, favorit nr. 31, va juca împotriva spaniolului Ivan Navarro, în primul tur la Wimbledon, cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, care debutează luni, pe iarba londoneză.
Conform tragerii la sorți de vineri, tot în runda de des-chidere, un alt jucător român, Victor Crivoi, îl va avea ca adversar pe germanul Bjorn Phau.
La dublu, perechea con-stănțeană A. Pavel / Horia Tecău va înfrunta, în primul tur, cuplul Nicolas Almagro (Spania) / Janko Tipsarevic (Serbia), iar V. Hănescu și partenerul său, americanul James Cerretani, vor da piept cu ibericii Oscar Hernandez și Albert Montanes.
În proba individuală feminină, zeița Fortuna n-a ținut cu româncele, trimițându-le pe Sorana Cârstea, cap de serie numărul 28, și Edina Gallovits de o parte și de alta a fileului, în chiar primul tur. Meci greu va avea și Raluca Olaru, fran-țuzoaica Nathalie Dechy pornind cu avantajul numeroșilor sus-ținători de peste Canalul Mânecii.
În schimb, Monica Niculescu a prins un culoar favorabil și va juca împotriva sportivei Iaroslava Șvedova, din Kazahstan.
La dublu, perechea S. Cârstea / Caroline Wozniacki (Dane-marca) se confruntă cu cuplul Su-Wei Hsieh (Taiwan) / Shuai Peng (China), cap de serie nr. 5. Iată și programul celorlalte partide de dublu, în care sunt angrenate jucătoare românce: E. Gallovits / Katalin Marosi (Ungaria) - Maria Elena Camerin (Italia) / Anna Șakvetadze (Rusia), M. Nicu-lescu / Alla Kudriavțeva (Rusia) - Lourdes Dominguez Lino / Arantxa Parra Santonja (Spa-nia).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 20 Iunie 2009
Stire din Sport : Paradis sau mediocritate
Pagina a fost generata in 1.7612 secunde