De parcă nu-i ajunsese "bombardamentul" francezilor, din întâlnirea de Cupa Davis de la Sibiu, tenismanul constănțean Andrei Pavel a decis să participe, săptămâna aceasta, la un important turneu din "Hexagon".
"Mă duc în gura lupului", a glumit Andrei Pavel, după meciul de Cupa Davis cu Michel Llodra, răspunzând astfel întrebării unde va juca săptămâna aceasta. "Cneazul" figurează pe tabloul principal al Open 13 de la Marsilia, unde este ultimul direct acceptat în proba de simplu.
În runda inaugurală, sportivul român va avea drept adversar - se putea altfel! - un francez, Julien Benneteau.
Culoarul său nu este nici pe departe accesibil pentru că, în eventualitatea că va merge mai departe, viitorii săi oponenți vor fi, cel mai probabil, Mihail Iujnîi (Rusia, nr. 3), în optimi, și "prietenii" Jo Wilfried Tsonga (Franța, nr. 7) sau Richard Gasquet (Franța, nr. 2), în semifinale.
Open-ul de la Marsilia este dotat cu premii în valoare totală de 534.000 de euro, sportivii acceptați pe tablou având asigurați câte 4.900 de euro. Finala se va desfășura duminică, 17 februarie, pe suprafață rapidă.
Doi români în Top 100 ATP
În clasamentul ATP Entry System, ierarhie dată, ieri, publicității, Pavel ocupă locul 82, cu 493 puncte, fiind, față de săptămâna precedentă, în urcare o poziție. Victor Hănescu este pe poziția a 75-a, cu 517 p, în timp ce constănțenii Gabriel Moraru și Horia Tecău apar la "bornele" 373 (87 p), respectiv 550 (42 p).
Lider al ierarhiei este Roger Federer (6.630 p), elvețianul fiind urmat de Rafael Nadal (Spania, 5.980 p) și Novak Djokovic (Serbia, 5.165 p). În topul ATP Race, Pavel și Hănescu se mențin, împreună, pe locul 121.