Campionatul Firmelor Constănțene la fotbal în sală

Comvex și Detectors vor disputa marea finală

517
Echipele Comvex, campioana en-titre, și Detectors s-au calificat în marea finală a Campionatului Firmelor Constănțene la fotbal în sală, ediția a doua, turneu găzduit de Club Eden din b-dul Aurel Vlaicu.
În semifinale, Comvex s-a impus clar, scor 5-2, în fața celor de la Global Systems, formație care încheiase sezonul regulat pe prima poziție. Golurile au fost marcate de Dan Cornea, Sima (câte 2), Dragoș Cornea, respectiv Beldiman și Boja.
Mult mai echilibrată a fost partida dintre Detectors și Melody, terminată cu victoria "detectivilor", scor 6-5. Au înscris Vizitiu (3), Cristea (2), Bălan, respectiv Amet, Halep (câte 2) și Moroianu.
"Am avut parte de două semifinale aprig disputate, cu multe cartonașe galbene și chiar unul roșu, acordat jucătorului Ivănescu, de la Melody. Global n-a putut suplini absența celui mai bun fotbalist al turneului, Damir, accidentat, iar Melody i-a cam luat de sus pe cei de la Detectors și, când s-au dezmeticit, era deja
4-1 pentru adversari", a declarat, pentru "Cuget Liber", reprezentantul clubului gazdă, George Lică.
Duminică, 23 martie, va fi ziua finalelor. De la ora 16, Melody și Global se vor întâlni în meciul pentru locurile 3-4, iar de la ora 17, se va desfășura marea finală, Comvex vs. Detectors.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0265 secunde