Confuzie la Farul Constanța. Ianis Zicu nu ocupă funcția de antrenor principal, așa cum s-a anunțat inițial

498
< 1 min citire
Confuzie la Farul Constanța. Ianis Zicu nu ocupă funcția de antrenor principal, așa cum s-a anunțat inițial - zicu-1759422504.jpg
Situație neașteptată la clubul lui Gheorghe Hagi. Deși la începutul lunii iunie, Ianis Zicu a fost prezentat pe site-ul oficial al Farului drept antrenor principal și a participat ulterior la toate evenimentele media din postura de antrenor principal al echipei, conducerea formației de la malul mării a transmis astăzi un comunicat care contrazice aceste informații.
Potrivit mesajului trimis, antrenorul principal al Farului este, de fapt, Cristian Sava, iar Zicu are rol de secund.
„Clubul Farul Constanța dorește să reamintească reprezentanților presei, și pe această cale, că funcția de antrenor principal al echipei noastre este deținută de dl. Cristian Sava, așa cum reiese din toate documentele prezentate și Ligii Profesioniste de Fotbal încă din vara acestui an.
Domnii Ianis Zicu, Daniel Florea și Mihail Moraru sunt antrenori secunzi, ultimul dintre aceștia ocupându-se de pregătirea portarilor”, au transmis reprezentanții Farul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0336 secunde