Șase sportivi constănțeni participă, în această săptămână, la două întreceri mondiale de tenis de masă.
În Austria, la Linz, între 22 și 25 octombrie, se dispută Cupa Mondială pe echipe, Constanța având reprezentare atât la feminin (Eliza Samara, Iulia Necula, Cristina Hârâci), cât și la masculin (Con-stantin Cioti, Andrei Filimon).
"La fete, e foarte greu de pătruns în semifinale, având în vedere că suntem poziționați pe ultimul loc între cele opt participante. Întâi, trebuie să susținem un meci de baraj, contra câștigătoarei dintre SUA, Australia, Venezuela și Egipt, după care, în cazul victoriei, urmează să întâlnim China sau Singapore, primele două din clasamentul mondial. Vom încerca să jucăm cât mai bine", a declarat, pentru "Cuget Liber", Viorel Filimon, selecționerul reprezentativei feminine.
La Tokyo, în Japonia, între 23 și 25 octombrie, are loc finala circuitului mondial al junioarelor, unde participă și constănțeanca Ana-Maria Sebe, care, alături de Hârâci și de un alt constănțean, Lucian Munteanu, va evolua și la Campionatul Balcanic de tineret, de la Bursa (Turcia).