Echipele Constructorul-Cleopatra și RCJ Farul s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei României la rugby, arătând astfel că litoralul este pe punctul de a redeveni o forță în sportul cu balonul oval românesc.
Cel mai palpitant meci al opti-milor de finală s-a jucat, sâmbătă dimineață, pe stadionul din "Badea Cârțan" din Constanța, între Constructorul-Cleopatra și Poli Iași.
Gazdele, care ocupă locul întâi în clasamentul Diviziei A, i-au tocat mărunt pe moldoveni, au împins permanent jocul către 22-ul advers, au dominat grămada, tușele și au reușit nu mai puțin de 53 de placaje, făcând în ciudă timpului câinos. La final, a fost 24-8 pentru băieții antrenați de Nicușor Dinu, care, după ce au defilat în campionat, au făcut acum o primă victimă de lux.
"Am controlat jocul de la un capăt la altul și îi felicit pe jucători pentru această frumoasă victorie. Încheiem un an foarte bun, cu rezultate pe toate planurile. În ceea ce privește Cupa României, sperăm să avem noroc la tragerea la sorți a meciurilor din sferturi. Dacă vom întâlni Metrorexul, Brașovul sau Timișoara, ne putem gândi la «careul de ași». Dar, chiar de vom cădea cu Steaua sau Dinamo, ne vom juca șansa până la capăt", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.
"Marinarii" elimină Olimpia
Și RCJ Farul a făcut pasul către sferturi, "marinarii" antrenați de Leodor Costea și Gheorghe Florea câștigând, scor 19-8, partida de la București, cu Olimpia.
Iată și rezultatele din celelalte partide ale optimilor: RC Grivița - Steaua 0-56, Rulmentul Bârlad - CSM U Baia Mare 0-47, U Cluj - Dinamo 16-32, Martelli Buzău - Metrorex 0-32, Sportul Studențesc - CFR Brașov 0-3, RCM Timișoara - Bucovina Suceava 32-10. Sferturile de finală, semifinalele și finala Cupei se vor disputa în 2008.