Copiii de la CSS Mangalia se pregătesc de prima etapă a CN de lupte libere

213

Articole de la același autor

Trei sportivi de la CSS Mangalia au participat la Campionatul Internațional de lupte libere, destinat categoriilor cadeți și lupte feminine, desfășurat la Nisporeni, în Republica Moldova. Daniel Sandu, în vârstă de 10 ani, a fost singurul care a obținut o medalie. El a câștigat aurul la categoria 26 kg. George Pârvu a terminat pe locul opt (46 kg), iar Constantin Manea s-a clasat pe locul cinci (38 kg). Antrenorul Marian Oancea este mândru de performanțele elevilor săi, în special, că au reușit să fie printre primii zece. Săptămâna aceasta, șase dintre luptătorii de la CSS Mangalia se pregătesc în cantonamentul de la Amara (Slobozia), alături de antrenorul Cornel Trucmel, iar alți trei se află la București. Sportivii din Mangalia vor participa, sâmbătă, la etapa zonală a Campionatului Național de copii 2, la lupte libere, care se va desfășura la Constanța.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 23 Septembrie 2014
Stire din Sport : Acțiuni de selecție, la lupte și box
Pagina a fost generata in 0.8211 secunde