Galerie FOTO. Performanțe la Naționalele luptătorilor. Ioan Giuglea, antrenor emerit!

597

Articole de la același autor

Sala de sport a  Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" din Constanța a găzduit, sâmbătă, etapa a treia a Campionatului Național de lupte pe echipe, Liga cadeți, la probele greco-romane, lupte libere, masculin și feminin.

Aproximativ 200 de sportivi s-au prezentat la competiție, venind din Botoșani, Hunedoara, Deva, Petroșani, Brașov și alte centre importante ale luptelor din România. Cu toții vizau calificarea la turneul final, de luna viitoare, de la Craiova.

Luptătorii constănțeni au intrat pe saltea cu dorința de a câștiga fiecare meci. Deși oaspeții se așteptau să plece cu cât mai multe premii, la Constanța a rămas un număr impresionant de medalii.

La greco-romane, sportivii de la LPS care au urcat pe podium sunt: Florin Gheorghe (cat. 63 kg), locul I; Cristian Stoicescu (69 kg), locul I; Vlăduț Popa (69 kg), locul III. Tot la greco-romane, Iulian Popa s-a clasat pe locul cinci la categoria de 50 kg, iar Andrei Niculescu, tot pe locul cinci, la categoria la 100 kg. La aceeași probă, de la CS Farul, Florin Tița și Răzvan Arnăutu au câștigat locul I la categoria 45 kg, respectiv 50 kg, Minur Pârvu (42 kg), locul II, George Boantă (58 kg), locul II, Nicolae Boantă (63 kg), locul III, și Atilla Ogus Horoglu (85 kg), locul III.

Constănțeanca Cristina Pintilie continuă să cucerească medalie după medalie, ea ocupând poziția I la categoria 49 kg. Tot de la LPS, Elena Sandu a câștigat medalia de aur la 44 kg. De la CS Mangalia, Ana Maria Bunduc s-a clasat pe locul al cincilea, la 52 kg.

La lupte libere, singurul care a adus o medalie la Constanța este Sebastian Raicea, la categoria de 100 kg, unde a cucerit argintul.

"Sportivii constănțeni s-au prezentat la un nivel ridicat și asta se poate observa după rezultatele obținute. Ne-am atins obiectivul, iar performanțele luptătorilor ne dau motive îndreptățite de satisfacție", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gigi Pambuca, președintele Asociației Județene de Lupte Constanța.

v v v

În cadrul festivității de premiere, Ioan Giu-glea, antrenor de lupte la LPS, a primit titlul de antrenor emerit, pentru întreaga sa acti-vitate de peste 40 de ani dedicată luptelor.

"Am fost foarte emoționat la înmânare titlului. Este o recunoaștere a muncii mele de o viață și a pasiunii mele pentru ceea ce fac. De peste 40 de ani practic lupte și de 32 de ani lucrez ca și antrenor. În toți acești ani, am peste 200 de medalii câștigate", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ioan Giuglea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 Septembrie 2014
Stire din Sport : Echipele constănțene țintesc podiumul
Pagina a fost generata in 2.0918 secunde