COSR a prezentat ținutele oficiale ale sportivilor pentru JO 2008

284
Ținutele oficiale și echipamentul pe care sportivii români le vor purta la Jocurile Olimpice de la Beijing au fost prezentate, ieri, de șase componenți ai delegației calificați la JO, la Complexul Sportiv Sydney 2000 de la Izvorani.
Prima variantă de echipament sportiv este compusă din pantaloni de trening de culoare albastră, tricou roșu și troller albastru inscripționat cu România, în timp ce a doua variantă cuprinde un trening bleu și tricouri roșii. O altă ținută este formată din șort albastru, tricou roșu cu inserție galbenă la mâneci și vestă roșie. Ultima ținută sportivă este formată din șort albastru, tricou alb și borsete. Prezentarea ținutelor sportive a fost făcută de componenții lotului național de canotaj-tineret.
Ținuta de călătorie a fost prezentată de Mihai Covaliu și Ancuța Bobocel. Scrimerul medaliat cu aur la Sydney a purtat cămașă albă, pantalon gri asortat cu pantofii, în timp ce Ancuța a purtat o bluză albă cu inserții mov, asortată cu pantalonul și încălțămintea. Cei doi au avut și trollere gri.
Ținuta pentru satul olimpic a fost înfățișată de scrimerul Rareș Dumitrescu și de atleta Mihaela Neacșu. Ambele ținute sunt compuse din șorturi bej și tricouri roșii, accesorizate cu mici gentuțe sport, tot de culoare roșie.
Ținuta pe care românii o vor purta la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 8 august, la ora 8:08 (n.r. - ora Chinei), a fost prezentată de Marian Oprea și Angela Moroșanu. Medaliatul cu argint în 2004 la Atena a purtat un sacou turcoaz și pantalon bej cu pălărie, având inserții de aceeași culoare cu haina. În aceleași culori a fost și ținuta Angelei, care a avut sacou turcoaz și o rochie cu mai multe nuanțe de aceeași culoare, asortată cu sandalele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6274 secunde