Cristian Pletea, medaliat în toate cele patru probe ale Europenelor

196
Cristian Pletea, medaliat în toate cele patru probe ale Europenelor - cristianpletea-1500816022.jpg

Articole de la același autor

Sportivii români aflați la Campionatele Europene de tenis de masă pentru cadeți și juniori, de la Guimaraes (Portugalia), și-au asigurat alte patru medalii, după cele două câștigate în probele pe echipe.

Constănțeanul Cristian Pletea (LPS "Nicolae Rotaru") a mers "ceas" în proba de simplu, acolo unde și-a învins toți adversarii de o manieră categorică. În sferturi, Pletea a trecut de Tom Jarvis (Anglia), cu 4-1, și va lupta pentru un loc în finală cu suedezul Simon Soderlung.

La dublu mixt, Cristian Pletea și Adina Diaconu au fost învinși în semifinale de rușii Denis Ivonin/Maria Tailakova și au obținut medaliile de bronz.

De asemenea, component al lotului național U17, Cristian Pletea s-a calificat și în semifinalele probei de dublu masculin, acolo unde face pereche cu rusul Ivonin. Aceștia vor întâlni în penultimul act cuplul Istvan Molnar (Ungaria)/Andrei Puțutică (Moldova).

Trăgând linie, talentatul jucător de tenis de masă Cristian Pletea se va întoarce la Constanța cu patru medalii, dintre care cel puțin două de bronz.

Pe tabloul cadetelor, în proba de simplu, sportiva de la CS Farul Constanța Elena Zaharia o va întâlni în semifinale pe rusoaica Elizabet Abraamian. O altă sportivă calificată în semifinale este Adina Diaconu, cea care o va întâlni pe Jing Ning (Azerbaidjan), în proba de simplu a junioarelor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5872 secunde