CS Farul a tras linie performanțelor de peste an. Obiective 2016, minimum o medalie olimpică

160

Articole de la același autor

În decembrie, este vremea în care bifăm de pe lista de dorințe tot ceea ce am îndeplinit pe parcursul anului. Ca în fiecare an,

CS Farul și-a adunat medaliile, a analizat performanțele și a tras linie listei de obiective.

Directorul executiv al CS Farul, Ilie Floroiu, a prezentat, ieri, în cadrul unei festivități la restaurantul "Sport", bilanțul clubului, la ce competiții au concurat cei 446 de sportivi legitimați, ce performanțe au reușit și care sunt cei mai buni sportivi ai clubului.

Sportivii constănțeni au obținut 273 de medalii la campionatele naționale, dintre care 97 de aur, 99 de argint și 77 de bronz. Pe plan internațional, fariștii au cucerit 64 de premii, 10 la Campionate Mondiale, 1 la Cupa Mondială, 32 la Campionatele Europene, 2 la Jocurile Europei, 1 la FOTE și 18 la Campionatele Balcanice.

"A fost un an mult mai bun și sper să avem continuitate și în anul 2016. După cum am spus, sper să avem una, ori două fete la Jocurile Olimpice și poate prindem și o medalie. A fost și un an greu, preolimpic, dar, din punct de vedere al rezultatelor, a fost un an foarte bun atât pe plan național, cât și internațional. 2016 va fi un an greu, va fi ca un Bacalaureat pentru mulți dintre sportivii noștri și noi sperăm să îl absolve. Bineînțeles, ne dorim ca și în noul an, Farul să lumineze așa cum a făcut-o și până acum", a afirmat Ilie Floroiu.

Cu reușite foarte bune, secția de atletism a clubului a adus cele mai multe medalii în acest an, fiind pe prima poziție în clasamentul clubului, cu un total de 71 de medalii, la categoriile de vârstă juniori, tineret și seniori (20 de aur, 26 de argint și 25 de bronz).

Pe locul doi se află secția de haltere (46 medalii), urmată de secția de karate, cu 23 de medalii.

Din punct de vedere financiar, CS Farul va încheia 2015 fără datorii față de terți, sportivi și antrenori. Și pentru că deja gândul zboară la primele competiții din anul 2016, în această perioadă, mai mulți componenți ai clubului se află în cantonament de pregătire.

v v v

La evenimentul de ieri, au mai luat parte Dumitru Mihăilescu, expert sportiv al CS Farul, Sorin Bașturea, director adjunct al clubului, Andrei Szemerjai, directorul Liceului cu Program Sportiv, Mirela Damian, decan al Facultății de Educație Fizică și Sport, Sorin Rugină, rectorul Universității "Ovidius", Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanța, reprezentanții Direcției Județene de Sport și Tineret și mai mulți colaboratori ai clubului.

Alături de conducerea CS Farul, au fost și jucătoarele de tenis de masă Eliza Samara (campioană europeană la simplu și vicecampioană la echipe și la dublu feminin) și Cristina Hîrîci (vice-campioană europeană cu echipa), împreună cu antrenoarea Liliana Sebe. Ilie Floroiu le-a oferit celor trei buchete de flori albe și albastre, culorile clubului.

Festivitatea s-a încheiat cu un program special de colinde.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5459 secunde