CS Tomis, o victorie și o înfrângere în "dubla" amicală cu CSM Ploiești

235
< 1 min citire
Echipa de handbal feminin CS Tomis Constanța a avut un final de săptămână plin de evenimente. Sportivele antrenate de Mircea Bucă și Mihaela Pârâianu au susținut două meciuri amicale, în deplasare, în compania celor de la CSM Ploiești, formație nou promovată în Liga Națională și întărită, în vară, cu o serie de jucătoare de la… CS Tomis.
După ce, vineri, s-au impus fără probleme, scor 37-30, sâmbătă, în jocul revanșă, constănțencele au pierdut la două goluri diferență, 30-32.
"Au fost două meciuri utile. În primul, tehnicienii au folosit 7-le care, cel mai probabil, va fi titular în noul campionat. În cel de-al doilea, au rulat tot lotul, au încercat mai multe formule de joc și, pe fondul relaxării, am pierdut. În general, echipa s-a mișcat bine, noile achiziții au dat randament. Suntem, însă, descoperiți pe postul de portar și, în perioada următoare, va trebui să transferăm un goal-keeper de valoare", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Tomis, Gheorghe Slabu.
În zilele următoare, handbalistele con-stănțene vor continua antrenamentele pe litoral, iar în week-end (29-31 august), vor participa la turneul amical de la Râmnicu Vâlcea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0303 secunde