Liga Națională de handbal feminin

CSU Neptun, victorie la limită cu ACS Corona Brașov

506
La capătul unui meci echilibrat, CSU Neptun Constanța s-a impus la limită, sâmbătă, la Sala Sporturilor, în fața formației ACS Corona Brașov, scor 20-19 (10-8), într-o partidă contând pentru etapa a XV-a a Ligii Naționale de handbal feminin.
Victoria le aduce fetelor antrenate de Florentin Pera două puncte vitale în lupta pentru evitarea retrogradării. Chiar dacă au fost conduse pe toată durata întregii partide, brașovencele au reușit să revină pe final, când au reușit să egaleze la 19. Ultimul minut de joc a reprezentat momentul psihologic al meciului, constănțencele aflate în inferioritate numerică reușind să reziste eroic ultimelor atacuri lansate de elevele Marianei Târcă, antrenoare care, la final, a sărit la gâtul arbitrilor, pe care i-a acuzat voalat că ar fi contribuit la victoria gazdelor.
De partea cealaltă, tehnicianul Neptunului, Florentina Pera s-a declarat mulțumit de evoluția fetelor sale.
"A fost un joc extrem de greu, în fața unui adversar valoros. Sunt sigur că mulți nu au crezut că putem scoate un rezultat bun. Cred că am produs o surpriză și pot spune cu tărie că este o victorie meritată. Trebuie să recunosc că am avut și ceva noroc pe final, însă era momentul ca norocul să ne surâdă și nouă, pentru că au fost și meciuri când acesta ne-a părăsit, cum ar fi cel cu Brăila. Am reușit lucruri mari cu această echipă mică și cred că am format o familie aici, la Neptun. Obiectivul nostru în acest an rămâne salvarea de la retrogradare, însă cu răbdare și multă muncă în sezoanele viitoare putem să facem o echipă puternică și să obținem rezultate importante", a declarat Florentin Pera.
Celelalte rezultate ale rundei: Cetate Deva - HC Zalău 15-22, CSM Ploiești - CSM Bacău 32-26. Partida HCM Baia Mare - HC Dunărea Galați a fost amânată.
Restul jocurilor se vor disputa după cum urmează: 14 februarie: Oltchim Râmnicu Vâlcea - SCM Craiova; 15 februarie: HC Oțelul Galați - CSM București și HCM Roman - Universitatea Cluj.
Etapa viitoare (sâmbătă, 18 februarie), CSU Neptun va juca, în deplasare, cu CSM Bacău.
Cristian PAHOMIE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Februarie 2012
Stire din Sport : HCM Constanța plătește prețul trufiei!
Pagina a fost generata in 1.4038 secunde