Culoar bun în Cupa României! FC Farul, adversară accesibilă în sferturile de finală

309
2 min citire
Culoar bun în Cupa României! FC Farul, adversară accesibilă în sferturile de finală - 173071026973001-1737019977.jpg
La Casa Fotbalului, a avut loc tragerea la sorţi pentru desemnarea echipei gazdă în barajele de departajare din Cupa României.
La finalul fazei grupelor, după aplicarea criteriilor de departajare, aşa cum sunt prevăzute în regulamentele în vigoare, în două grupe a fost nevoie de un meci suplimentar pentru stabilirea ierarhiei finale", au explicat reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal.
În urma tragerii la sorţi, barajele de departajare se vor disputa astfel: Grupa C: Politehnica Iaşi - AFC Hermannstadt (26 februarie); Grupa D: CSM Reşiţa (Liga a II-a) - Unirea Alba Iulia (Liga a III-a; 23 februarie).
Pentru constănţeni, partida de la Reşiţa este mai importantă, pentru că echipa învinsă va fi adversara Farului în sferturile de finală, duelul fiind programat în data de 2 aprilie, pe litoral.
Iată cum arată „ţintarul” celorlalte meciuri din această fază a Cupei României: CFR Cluj - Universitatea Craiova, Câştigătoarea din barajul Unirea Alba Iulia vs. CSM Reşiţa - Câştigătoarea din barajul Politehnica Iaşi vs. AFC Hermannstadt, Metalul Buzău - FC Rapid.
Jocurile din semifinale se vor disputa pe 23 aprilie, iar marea finală, pe 14 mai.
Cu un parcurs modest în campionat, unde are şanse minime de calificare în play-off, Farul ar trebui să-şi concentreze energiile spre Cupa României, calea cea mai accesibilă spre cupele europene. Iar culoarul îi este favorabil. În sferturi, va scăpa de una dintre principalele contracandidate la trofeu, CFR Cluj sau Universitatea Craiova, care au meci direct, iar în „cărţi” ar mai rămâne, cel mai probabil, şi Rapidul.
XXX
Clubul FC Farul a pus în vânzare biletele pentru partida pe care echipa constănţeană o va susţine luni, 20 ianuarie, de la ora 17.00, pe stadionul „Central” din cadrul Academiei Hagi de la Ovidiu, în compania celor de la UTA.
Biletele se pot achiziţiona online, de pe bilete.ro, dar şi din reţeaua de magazine Germanos, Vodafone, Inmedio&Relay şi Poşta Română, la următoarele preţuri: 100 de lei - Tribuna 1, 80 de lei - Tribuna 2 şi 40 de lei - peluze. Copiii cu vârste sub şapte ani, care nu ocupă loc, au intrarea gratuită însoţiţi de un părinte care şi-a achiziţionat bilet de intrare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0495 secunde