Antrenorul echipei Viitorul Constanța, Gheorghe Hagi, spune că ar vrea de la viitorul președinte al Federației Române de Fotbal sa vină cu un proiect în care să prezinte cum trebuie dezvoltat fotbalul pentru următorii 10 ani, astfel încât publicul să fie din nou atras spre stadioane în număr cât mai mare.
"Dacă vrem să aducem publicul la stadion, să ne uităm ce face România pe următorii 10 ani, dacă există un proiect. Ieșiti și spuneți ce vreți să faceți și cum vreți să schimbați fotbalul românesc. Să facem un proiect clar, o viziune pentru următorii 10 ani. Eu îl am, cu 10 puncte, dar nu sunt implicat (...) Aștept de la președintele Federației, care va fi, să vină să ne spună clar cum dezvoltăm fotbalul, prima ligă, a doua, a treia. Plus finanțarea centrelor de copii și juniori", a spus Hagi, joi, într-o conferință de presă.
El a menționat că finanțarea cluburilor și a acestor centre este extrem de importantă pentru a produce fotbaliști, considerând inadmisibil faptul că în prezent nu există niciun fel de suport financiar.
Hagi a subliniat că este important ca naționalele României să facă performanțe la nivelul cel mai mare, fie că sunt reprezentative de juniori sau echipa națională.
"Ca să construiești acest proiect mare trebuie idei clare și o idee tehnică foarte bine structurată. România are nevoie de un concept tehnic foarte clar și de o strategie a cărei finalitate să fie crearea unei echipe naționale mai bună decât a fost a noastră", a arătat Hagi.
În context, el s-a pronunțat și pentru schimbarea regulamentului Ligii 1, pledând pentru un număr de 18 echipe și exprimându-se împotriva sistemului de înjumătățire a numărului de puncte odată cu fazele play-off și play-out.
"Când s-a cucerit Cupa Campionilor, nu erau 18 echipe? Când mergeam la turneele finale nu erau 18 echipe? Și niciodată nu-mi iei jumătate din puncte, nu există așa ceva să-mi iei din munca mea", a spus Hagi.
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit pe 12 ianuarie ca alegerile pentru președinția FRF să aibă loc în cadrul Adunării Generale din 18 aprilie. Conform Statului FRF, termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este cu 15 zile înainte de data alegerilor.