Cupa de Vară la minifotbal şi-a mai consumat o etapă. Goluri multe şi voie bună la Constanţa

170
Cupa de Vară la minifotbal şi-a mai consumat o etapă. Goluri multe şi voie bună la Constanţa - fond-cupa-de-vara-continuare-1690205115.jpg

Articole de la același autor

În weekendul care tocmai a trecut s-a mai desfăşurat o etapă a Cupei de Vară la minifotbal, competiţie care se desfăşoară la baza Athletic Club din Constanţa. De această dată meciurile au fost mult mai spectaculoase, iar în ciuda căldurii, tribunele au fost foarte populate cu spectatori care şi-au încurajat favoriţii.

În Grupa A, campioana de anul trecut, C.S. CFR TTS Arsenal Inel 2 a avut parte de un meci extrem de uşor în faţa celor de la Summerland, echipă pe care au învins-o cu 14-2. DTS a reuşit să producă surpriza şi a scos un rezultat de egalitate în faţa echipei Săgeata Stejaru, formaţie care se luptă pentru titlul de campioană în acest an.

Tot în Grupa A, FC Ziariştii au dat piept cu FC Farul 1993-Doctorul, o echipă, de asemenea redutabilă.

După o primă repriză în care ziariştii au prestat un fotbal foarte bun, în partea a doua pregătirea fizică mai bună a adversarilor şi-a spus cuvântul.

FC Farul 1993-Doctorul s-a impus cu 7-2. Golurile ziariştilor au fost înscrise de Alexandru Cernat, golgheterul echipei cu 3 goluri marcate în două meciuri şi de căpitanul, dar şi sufletul echipei, Ionuţ Caracostea.

În Grupa B asistenţa a avut parte de un meci extrem de spectaculos, cu răsturnări de situaţie, între Catalanii şi Aqua Magic. Catalanii s-au impus în cele din urmă cu 9-8.

Într-un alt meci din Grupa B FC Valu lui Traian a pierdut cu scorul de 2-8 în faţa celor de la Squadra Viola, iar Young Boys Constanţa a fost învinsă cu 2-5 de Kilometrul 4-5.

În Grupa C, Dinocars s-a impus în faţa formaţiei Sporting Constanţa cu 4-2, Sea Boys a pierdut cu CS Rangers Constanţa, scor 5-9, iar CS Altinum a câştigat meciul cu CFC Palace Boys cu 5-4.

Mimi Stoica, o prezenţă spectaculoasă la Cupa de Vară

În componenţa celor de la Săgeata l-am găsit în această a doua etapă a Cupei de Vară pe nimeni altul decât căpitanul echipei naţionale a României de Futsal, Mimi Stoica. Acesta s-a simţit în largul său pe teren, aşa cum o face de fiecare dată şi a îmbinat astfel utilul cu plăcutul.

„Este un turneu foarte bun, binevenit în această perioadă de vară şi mă bucur că s-au strâns echipe foarte bune. Sperăm să fie o competiţie frumoasă şi plină de fairplay. Am jucat şi în prima etapă şi pot să vă spun că adversarii sunt bine pregătiţi din punct de vedere fizic. Sunt organizaţi, deci îmi place acest stil. Este un mod plăcut de a ne petrece weekendul aici şi de a juca fotbal, dar şi de a socializa. Mă bucură faptul că băieţii sunt încântaţi să joace alături de mine. Vreau doar să ne simţim bine împreună. Cu echipa naţională este foarte bine. Acum suntem în pauză, iar în viitorul apropiat vom avea câteva meciuri amicale cu Maroc care vor avea loc în România. Oamenii gustă spectacolul fotbalistic de la această bază şi asta ne face să ne simţim bine”, a declarat Mimi Stoica în exclusivitate pentru Cuget Liber.

Cupa de Vară la minifotbal continuă şi weekendul viitor cu alte meciuri spectaculoase în care absolut fiecare echipă se va lupta pentru toate cele trei puncte puse în joc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7893 secunde