Cupa Mării Negre la ciclism își stabilește laureații
185
Articole de la același autor
Meciul România - Danemarca, în direct pe TVR 1
25 Martie 2017
DJST Constanța dezaprobă incidentele de la partida HCDS - Dinamo
29 Aprilie 2017
FC VIITORUL CONSTANȚA, CAMPIOANA ROMÂNIEI
13 Mai 2017
MARATONUL NISIPULUI. Iată cine sunt primii câștigători
26 Martie 2017
Constănțeanca Cătălina Ponor, campioană europeană la bârnă
23 Aprilie 2017
Etapa a ll-a a Cupei Mării Negre va avea loc sâmbătă, 20 mai, în Mamaia Nord și sunt așteptați la start peste 70 de copii, cărora li
s-au pregătit numeroase premii și surprize.
"Am pregătit un traseu special, ca cei mici să se simtă foarte bine. Trebuie să investim în viitor, deoarece prezentul pare sumbru. Din păcate, avem tot mai puține firme dispuse să investească în competiții de copii și astfel dezvoltarea ciclismului merge cu frâna de mână trasă", a declarat Victor Bănescu, președintele CS Bilal Constanța.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 09 Mai 2017
Vineri, 05 Mai 2017
Miercuri, 26 Aprilie 2017
Sâmbătă, 22 Aprilie 2017
Sâmbătă, 04 Februarie 2017
Vineri, 13 Ianuarie 2017
Sâmbătă, 17 Decembrie 2016
Joi, 08 Decembrie 2016
Marţi, 18 Octombrie 2016
Vineri, 14 Octombrie 2016