Campioana României la volei masculin, CVM Tomis, și-a trecut în palmares cea de-a 19-a victorie din actualul sezon. Constănțenii nu au avut prea mult timp să se bucure de reușita din Liga Campionilor, căci au avut de apărat statutul de echipă neînvinsă și în campionatul intern.
După deplasarea din Elveția, jucătorii antrenați de Martin Stoev au "aterizat" direct pe terenul Șimleului. Sâmbătă, 24 ianuarie, CVM Tomis nu a dat nicio șansă adversarilor și a câștigat partida cu scorul de 3-0
(25-16, 25-23, 25-22), în etapa a XIII-a a Diviziei A1.
Constanța își păstrează fotoliul de lider, cu 37 de puncte.
Tot sâmbătă, s-au mai disputat următoarele meciuri: Arcada Galați - ACSVM Zalău 3-2, CSM București - Banatul Caransebeș 3-1. Etapa s-a încheiat aseară, cu meciurile Știința Explorări Baia Mare - VCM LPS Piatra Neamț, Dinamo București - Unirea Dej și SCMU Craiova - Steaua București, terminate după încheierea ediției.
v v v
CVM Tomis va disputa marți, 27 ianuarie, la Sala Sporturilor, ultimul meci din grupa Ligii Campionilor, împotriva Piacenzei.