Concurs CVM Tomis a transferat un brazilian și un maghiar

425

Articole de la același autor

Forțată de valul interminabil de accidentări care au afectat foarte serios lotul, conducerea CVM Tomis Constanța a fost nevoită să perfec-teze transferurile a doi voleibaliști străini, maghiarul Zoltan David și brazilianul Anselmo Sigoli.
"Cei doi jucători sunt puțin în urmă cu pregătirea, pentru că, în momentul în care i-am adus, nu activau la nicio echipă, doar se antrenau individual. Încă nu au drept de joc în campionat", a declarat, în cadrul conferinței de presă de ieri, directorul executiv al CVM Tomis, Serhan Cadîr.
În vârstă de 21 de ani, cu talie bună (1.91 m), Zoltan David s-a afirmat la echipa Kometa Kaposvar, apoi a jucat pentru Etoile du Sahel (Tunisia, 2003-2004), Ethnikos (Grecia, 2005 2006), HotVolleys Viena (Austria, 2006-2008) și Bassano Volley (Italia, liga a doua, 2008-2010). Cu echipa din Kaposvar a câștigat cinci titluri naționale și cinci Cupe ale Ungariei, iar cu formația din Viena a devenit campion al Austriei, în 2007 și 2008.
"Am auzit lucruri frumoase despre CVM Tomis, echipă la care am venit să câștig campionatul României. L-am reîntâlnit la Constanța pe Ditlevsen, pe care l-am avut coechipier în 2009, la Bassano", a spus David, fost component al naționalei Ungariei.
Anselmo Sigoli are tot 29 ani, 1,90 m și s-a remarcat mai mult la voleiul pe plajă. În Brazilia, a jucat la Lupo-Nautico Araraquara, iar în ultimii ani, a evoluat la UPCN Voley Club San Juan (Argentina, 2007-2008), Rennes Etudiant Club (Franța, 2008), UCS Fatima (Brazilia, 2008-2009) și Vitoria Guimaraes (Portugalia, 2009-2010).
"Sunt foarte mulțumit că mă aflu la Constanța. O să învăț limba engleză, pentru a comunica mai bine cu coechipierii. Îmi doresc să devin campion al României", a spus jucătorul sud-american.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 23 Noiembrie 2010
Stire din Sport : Setul de aur, ultima speranță
Marţi, 23 Noiembrie 2010
Stire din Sport : "Singur, nu mai pot ține echipa!"
Luni, 22 Noiembrie 2010
Stire din Sport : Avem echipă, avem valoare!
Pagina a fost generata in 0.5781 secunde