CVM Tomis și CSV 2004 Tomis și-au aflat programul din următorul sezon al Diviziei A1

99
CVM Tomis și CSV 2004 Tomis și-au aflat programul din următorul sezon al Diviziei A1 - voleicampionat-1371580820.jpg

Articole de la același autor

Ieri, la sediul Federației Române de Volei, a avut loc tragerea la sorți a programului Diviziei A1 la volei masculin și feminin. 

Din Constanța, vor participa CVM Tomis, campioana en-titre și deținătoarea Cupei României, la masculin, respectiv CSV 2004 Tomis, care a obținut medaliile de bronz în ediția precedentă, la feminin. 

Campionatul băieților va începe pe 16 octombrie, iar cel al fetelor, pe 12 octombrie. Campionatele se vor desfășura pe tabelă Berger de 12 echipe, însă în DA1 masculină, Universitatea Timișoara (pe care constănțenii ar fi urmat să o întâlnească în prima etapă, pe litoral) și Steaua București s-au retras din campionat. 

Astfel, federația a dat termen de o săptămână echipelor din eșalonul secund care au participat în turneul de calificare să se înscrie în DA1. În caz că niciuna nu va dori să participe în DA1, campionatul se va desfășura cu 10 echipe. 

În campionatul feminin, CSV 2004 Tomis ar urma să întâlnească în prima rundă pe CSU Medicina Târgu Mureș, în deplasare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.59 secunde