CVM Tomis vrea să rupă lanțul înfrângerilor în meciul cu U. Cluj

229
CVM Tomis vrea să rupă lanțul înfrângerilor în meciul cu U. Cluj - voleicvmtomis2-1351885671.jpg
Cu trei înfrângeri consecutive (două în Liga Campionilor și una în Divizia A1), CVM Tomis vrea să strângă rândurile și să obțină

o victorie în etapa a V-a, în cadrul căreia va juca cu U. Cluj, la Sala Sporturilor, sâmbătă, de la ora 17.00.

Eșecurile din ultimul timp nu au picat bine pentru elevii lui Radovan Gacic, iar acum, este momentul ca jucătorii să-și intre în ritm pentru partidele ce vor urma.

Ultima înfrângere a băieților de la CVM Tomis s-a înregistrat chiar joi seară, în compania finalistei Champions League, PGE Skra Belchatow (scor 0:3), joc contând pentru a doua etapă a grupei E din Liga Campionilor. Rezultatul era de așteptat, însă constănțenii au prestat un joc bun și au demonstrat că se pot lupta cu echipe mari din Europa. Următorul meci pentru CVM Tomis în cea mai importantă competiție inter-cluburi este programat pe 14 noiembrie, tot la Sala Sporturilor, contra Fener-bahce Istanbul.

"A fost foarte greu, iar noi nu am fost în cea mai bună formă. Ei au servit foarte bine, am adus prelua-rea de parte și am construit foarte greu. Este o echipă puternică, ne așteptam să fie un meci greu. Ne pare rău însă că nu am reușit să facem mai mult împotriva acestor polonezi. Probabil că omogenitatea a avut un cuvânt de spus în evoluția noastră. Suntem pentru prima oară în această competiție, dar în primul rând aș da vina pe o formă proastă și cred că putem să jucăm mai bine și sunt sigur că o vom face în meciurile viitoare. Cu Fenerbahce va fi un meci la fel de greu. Este o echipă cu jucători foarte buni. Nici ei și nici noi nu suntem în cea mai bună formă, dar ne vom bate cu ei și vom încerca să obținem un loc 3, care ne va duce în CEV", a declarat la finalul meciului căpitanul CVM Tomis, Dan Borota.

Urmează meciul cu U. Cluj

În clasamentul intern, CVM Tomis ocupă fotoliul de lider, cu 10 puncte, chiar dacă etapa trecută a pierdut cu Agronomia București.

"Trebuie să trecem peste această înfrângere cât mai repede și să ne concentrăm pe campionat. Am pierdut ultimul meci cu Agronomia, într-un joc cu multe greșeli individuale. Trebuie să fim atenți și să încercăm să câștigăm. Este un meci important pentru noi. Va urma și cel cu Baia Mare. Le luăm treptat și sperăm să câștigăm pe fiecare dintre ele", ne-a mai spus Dan Borota.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 31 Octombrie 2012
Stire din Sport : Duel cu un "gigant" al Europei
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2012
Stire din Sport : CVM Tomis Constanța, victorie cu U. Cluj
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2012
Stire din Sport : CSV 2004 Tomis caută un nou succes la Bacău
Pagina a fost generata in 0.2685 secunde