Rugbiștii namibieni Eugene Jantjies și Ryan Witbooi
au semnat, ieri, contractele cu RCJ Farul, înțelegerile fiind valabile pe o perioadă de doi ani. Africanii vin de la 33 de grade la 0 grade, dar spun că se vor încălzi pe teren.
După transferurile lui Marian Butugan, de la Steaua, Cătălin Nicolae, de la Dinamo, și "repatrierea" georgianului George Sanikidze, clubul de rugby de pe litoral a reușit să-și asigure serviciile a încă doi tineri jucători africani: Eugene Jantjies și Ryan Witbooi. Primul are 21 de ani, cel de-al doilea, 22 de ani, ambii fiind, ieri, prezentați oficial. Ei vor îmbrăca tricoul alb-albastru al "marinarilor" timp de două sezoane, în care se speră readucerea titlului național la Constanța.
"Sunt jucători cu experiență, care și-au demonstrat valoarea la Cupa Mondială și la turneul IRB din vara anului trecut. Nu i-am adus aici pentru a da o lovitură de imagine, ci pentru a stimula echipa pe care o avem să joace cât mai bine. Namibienii au contracte în media echipei, nu mai mari, așa că nu sunt deloc scumpi. Vin, însă, cu altă mentalitate și poate chiar cu altă valoare. Sper să-i stimulăm și pe jucătorii de aici și să devină cu adevărat profesioniști, pentru că vrem să ieșim campioni", a declarat directorul executiv al RCJ Farul, Aurelian Arghir, adăugând că aceasta este una dintre ultimele etape de întărire a lotului, proces început în 2005.
Încântat de oferta primită de la Farul, Eugene Jantjies este de părere că rugby-ul din România este competitiv și speră să facă treabă bună la noua sa echipă: "Jucătorii români sunt puternici, eu am viteză, așa că ne vom completa. Este frig aici, dar ne vom încălzi pe teren. Am venit la Constanța să muncim".
Fantezie și plăcere de a juca rugby
Leodor Costea, antrenorul principal al RCJ Farul, a explicat motivul pentru care i-a dorit pe cei doi namibieni la echipă:
"M-au impresionat încă de astă-vară, când au evoluat la turneul IRB de la București. Am văzut la ei fantezie și plăcere de a juca rugby. Sper ca prin venirea lor să se creeze concurență".
Altfel, pentru rugbiștii constănțeni urmează un stagiu de pregătire la Tușnad. Cantonamentul începe astăzi și se va finaliza pe 13 februarie.