Columbianul Dayro Moreno a revenit, ieri, la echipa mare a Stelei și a efectuat primul antrenament sub comanda tehnicianului Mihai Stoichiță, după ce o lună și jumătate a jucat la formația secundă din Ghencea.
"Dayro s-a antrenat prima dată sub comanda lui Mihai Stoichiță și pare mai motivat. Așa mi-a lăsat impresia, dar trebuie să vedem cum se va integra în actualul sistem de joc, pentru că va fi puțin mai greu pentru el. Depinde totul de modul în care se va antrena, de cât va alerga. Trebuie să demonstreze în conti-nuare, pentru că la prima ședință de pregătire e normal să aibă un entuziasm mai mare", a declarat managerul general al Stelei, Basarab Panduru.
Meciul cu Rapid, fără spectatori
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis, ieri, ca Steaua să dispute două meciuri cu porțile închise, din cauza comportamentului fanilor săi de la partida cu Gloria Bistrița, din etapa a 9-a a Ligii I.
De asemenea, clubul din Ghencea a primit și o amendă de 40.000 de lei. Cele două jocuri pe care Steaua le va susține fără spectatori sunt cele cu Rapid, din etapa a 11-a, și cu Unirea Alba Iulia, din etapa a 13-a.
Și Dinamo va disputa un joc cu porțile închise, cel cu Gloria Bistrița, din etapa a 11-a, din cauza scandărilor fanilor de la meciul cu Pandurii, din runda precedentă. Roș-albii vor trebui să plătească și o amendă de 20.000 de lei.