Decizia conducerii SSC Farul. "Nu cedăm clubul unui singur om"

804
Decizia conducerii SSC Farul.
Ieri, la stadionul "Farul", a avut loc Adunarea Generală a membrilor cotizanți ai SSC Farul, întrunire la care a luat parte și Emanuela Gavrilă, cea care ar urma să preia frâiele clubului costănțean, având alături de ea suporterii alb-albaștri. 


Chiar dacă au declarat răspicat în nenumărate rânduri că nu vor lăsa destinele clubului pe mâinile unui singur om, fariștii au căzut de acord pentru o asociere cu femeia de afaceri, ce le-a oferit din prima secundă transparență maximă și promisiunea performanței. Gavrilă a încercat să obțină și marca FC Farul, însă nu a reușit să îl învingă pe Ciprian Marica. 


"Preferăm să ne asociem cu doamna Ema, decât să cedăm clubul unui singur om (n.r. - Ciprian Marica) și să facă el ce vrea. Este o femeie de afaceri de succes, care are ambiții foarte mari. Vrea să facă performanță și să fie prima șefă de club ce activează în prima ligă a României. A fost foarte sinceră cu noi, ne-a spus din start că vede totul ca pe o oportunitate de afaceri din care toată lumea să aibă de câștigat", au declarat reprezentanții SSC Farul. 


Emanuela Gavrilă a fost iubita lui Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței Radu Mazăre. 


Sâmbătă, pe adresa clubului, a sosit confirmarea înscrierii în Campionatul Ligii a II-a, sezonul 2018 - 2019, a Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9373 secunde