Delphin Înot Club Constanța îi așteaptă pe copii la piscină

4641
"Mezina" grupărilor de natație din sportul constănțean, Delphin Înot Club, și-a trimis copiii în cea dintâi competiție: Cupa 1 Iunie, competiție organizată la piscina Hotelului Palm Beach Mamaia.
"Am pornit activitatea în urmă cu un an, clubul fiind destinat inițierii, învățării și perfecționării într-o disciplină de tradiție la malul mării - natația. În acest an, am desfășurat numeroase acțiuni de selecție, mai mult de 150 de copii manifestându-și interesul de a deprinde tainele înotului. Mulți au venit să învețe să înoate, au reușit acest lucru, apoi au plecat. Însă, am păstrat un nucleu de 30 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, înzestrați cu multiple calități necesare performanței", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele clubului, prof. Aurel Șeicaru.
La startul Cupei 1 Iunie, s-au aliniat aproximativ 55 de sportivi, dintre aceștia remarcându-se Alexandra Niculae (7 ani), Se-bastian Itu (10 ani), David Gafiță (8 ani), Alexandru Stoica (8 ani) și Alexandru Banu (7 ani), micii "delfini" obținând timpi buni pentru categoriile lor de vârstă, apropiați de performanțele europene.
"Copiii vor intra în întreceri la Campionatele Naționale când vor împlini 10 ani. Până atunci, vor fi prezenți la concursuri de verificare, interne și internaționale", a explicat profesorul Șeicaru.

Acțiuni de selecție, de luni până sâmbătă
Delphin Înot Club organizează cursuri de inițiere și perfecționare la piscina de la Palm Beach. Selecțiile au loc după următorul program: luni - vineri, între orele 15-18; sâmbătă, între orele 12 și 14. Relații la telefon 0721.400.790.
Profesorul Aurel Șeicaru activează de 31 de ani în natația românească, 24 dintre aceștia fiind petrecuți la cluburile constănțene. În 2000, a primit titlul de antrenor emerit, iar în 2004, a pregătit echipa națională a Siriei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3461 secunde