DJST Constanţa, implicată în proiectul Atelierul cu Vise, derulat de MTS
212

Articole de la același autor
HC Dobrogea Sud, eliminată din European League după un meci dramatic!
30 Septembrie 2020
Rugby / Când începe Turneul celor Şase Naţiuni, ediţia din 2021
30 Septembrie 2020
Atleţii veterani, pe podium la Campionatul Naţional
30 Septembrie 2020
Horia Tecău, pe lista capilor de serie în turneul de la Roland Garros
30 Septembrie 2020
Atelierul cu Vise, proiect din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, destinat tinerilor și persoanelor cu dizabilități, a ajuns și la Constanța.
Prima acțiune la nivel local, realizată cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, a fost Seminarul de Leadership și Dezvoltare personală pentru persoanele cu nevoi speciale, la care au participat reprezentanți ai diverselor organizații, precum Crucea Roșie Constanța și Asociația Județeană a Persoanelor cu Handicap. În cadrul seminarului, a fost lansată și cartea de colorat pentru copii „Povestea lui Martinel”.
A doua acţiune a avut loc la Centrul Arka, unde persoanele cu dizabilităţi pot practica diverse activităţi sportive, tenis de masă, jocuri de club, fotbal sau pot participa la evenimente sociale tematice. Aici, a avut loc o discuţie cu organizaţiile de tineret locale pentru implementarea şi dezvoltarea proiectului dedicat persoanelor cu nevoi speciale, după care a urmat o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului, subsecretarul de stat Radu Lebădă și reprezentanţii Asociaţiei Crucea Roşie Constanţa, Make Sense, AGLT, Centrul Arka şi FONT (Capitala Tineretului Constanţa).
De asemenea, la iniţiativa directorului executiv al DJST Constanţa, Mariana Solomon, s-a înfiinţat Atelierul cu Vise - Filiala Constanţa.
Partenerii acestui proiect sunt Federaţia Română de Lupte și Rugby România.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 14 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020
Luni, 05 Octombrie 2020
Joi, 01 Octombrie 2020
Miercuri, 30 Septembrie 2020