Revin suporterii în tribune? „Totul depinde de evoluţia pandemiei Covid-19”

169
Revin suporterii în tribune? „Totul depinde de evoluţia pandemiei Covid-19” - revin-1600272603.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Tineretului şi Sportului ia în calcul posibilitatea revenirii suporterilor pe stadioane la sfârşitul toamnei. Totul, bineînţeles, cu respectarea unor anumite condiţii.

„La 1 octombrie, la nivelul Guvernului, se va face o evaluare generală a impactului măsurilor luate în ultima perioadă - deschiderea şcolilor, a anumitor activităţi sportive, a cinematografelor, a restaurantelor, precum şi impactul campaniei electorale.

Ministerul Tineretului şi Sportului are pentru data de 1 octombrie două obiective în agendă. Primul este posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane în acest an, la sfârşitul acestei toamne, într-un număr şi în condiţii clar şi bine definite, iar al doilea îl reprezintă un set de măsuri care să permită reluarea competiţiilor la nivel de copii şi juniori şi la ligile inferioare”, a transmis ministrul Ionuţ Stroe.

„Responsabilitatea organizării de meciuri cu spectatori aparţine în egală măsură autorităţilor, care trebuie să ofere aceste norme legale, dar şi organizatorilor acestor meciuri”, a mai spus ministrul Tineretului şi Sportului.

Revenirea suporterilor pe stadioane este privită cu prudenţă de reprezentanţii sportului constănţean.

„Încă nu avem o comunicare oficială, aşteptăm să apară ordinul de ministru. Ştiu că va fi făcută o analiză foarte riguroasă, vor fi luaţi în calcul mulţi factori, astfel încât, la revenirea suporterilor în tribune, să nu existe pericol de infectare.

Bineînţeles, se va ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii, iar în luarea unei decizii, va cântări mult modul în care va evolua, în următoarele două săptămâni, pandemia Covid-19”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul executiv al DJST Constanţa, Mariana Solomon.

XXX

Întrerupte la începutul lunii martie, din cauza pandemiei de coronavirus, competiţiile sportive din ţara noastră s-au reluat în data de 13 iunie, când au fost organizate primele meciuri din Liga I la fotbal. Ulterior, s-au reluat concursurile şi la alte discipline, însă la toate accesul spectatorilor a fost interzis, conform restricţiilor impuse de autorităţi. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5529 secunde