Tradiționala competiție șahistă Cupa României pe echipe s-a desfășurat, anul acesta, în București, pe distanța a nouă partide pentru fiecare echipă.
Trofeul a poposit la Baia Mare, club care a reușit să-l transfere pe cel mai bun jucător român din istorie, MM Dieter Nisipeanu. Acesta a acumulat opt puncte la masa 1, fiind neînvins.
În urma grupării maramureșene, s-au situat, în ordine, Apa Nova București, Luxten Timișoara și CSU Ploiești.
Echipa constănțeană CS Sissa s-a clasat în a doua jumătate a ierarhiei, după ce, în urmă cu câțiva ani, se bătea pentru medalia de bronz!
"Paradoxal, cei doi debutanți, Dragomir și Pavlicu, au jucat cel mai bine din echipa noastră. De asemenea, și junioara Nicoleta Paris a remizat un adversar cu coeficient ELO de peste 2000. Cu investiții zero, rezultatele vor continua să scadă. Să sperăm că introducerea șahului în școli va revigora și mișcarea șahistă constănțeană", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Sissa, Antonio Rușa.
Iată și rezultatele din runda a 9-a: Politehnica Iași - Luxten Timișoara 2,5-1,5; CS Baia Mare - CSU Ploiești 4-0; Apa Nova - Victoria Techirghiol 2,5-1,5; Alcor București - Sissa Constanța 4-0.
La feminin, așa cum era de așteptat, echipa la care este legitimată MM Corina Peptan, CSM București, și-a adjudecat trofeul.