Doliu în sportul românesc. A murit fostul președinte al Federației de kaiac-canoe

360
< 1 min citire
Doliu în sportul românesc. A murit fostul președinte al Federației de kaiac-canoe - deces-1748510423.jpg
Federația Română de Kaiac-Canoe a anunțat joi decesul lui Beniamin Zabet, fost sportiv de performanță și fost președinte al forului național între anii 2001 și 2005.
Zabet a fost component al loturilor olimpice de kaiac-canoe și bob ale României în perioada 1971–1980. La doar 22 de ani și-a început cariera de profesor la Liceul „Ștefan Plavăț” din Orșova, unde a contribuit semnificativ la formarea mai multor generații de sportivi.
Federația Română de Kaiac-Canoe a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate, subliniind rolul esențial pe care Beniamin Zabet l-a avut în dezvoltarea acestui sport în România. A fost preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe, într-o perioadă în care federaţia a avut un salt valoric calitativ şi cantitativ deosebit. A obţinut în 4 ani, la nivelul competiţiilor internaţionale oficiale, peste 250 de medalii
„Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis forul într-un comunicat oficial.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0332 secunde