În disputa dintre CS Marea Neagră și Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Dreptatea se va împărți la tribunal

336
2 min citire
Situația conflictuală creată de campionul Daniel Asaftei, sportiv aflat sub contract cu clubul CS Marea Neagră și care, în ultimul timp, a participat la concursuri de Kempo și Ju-Jitsu pentru altă grupare, a fost analizată în ședința consiliului de conducere.
Datorită faptului că Daniel Asaftei a încălcat clauzele contractuale, a mers la alte concursuri de arte marțiale, nu a participat la concursurile de Karate Modern pentru care a fost pregătit, nu a răspuns la somațiile adresate, consiliul de conducere a votat, în unanimitate, excluderea acestuia din rândul membrilor CS Marea Neagră și acționarea în instanță, pentru recuperarea sumelor cheltuite cu acesta pentru pregătirea sa.
O altă situație discutată în cadrul ședinței este legată de faptul că Academia Navală "Mircea cel Bătrân" nu a răspuns cererii clubului de a nu îl legitima și folosi ca sportiv la CS Marina / Academia Navală Constanța, la secția de Ju-Jitsu. Clubul a înaintat un memoriu la ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, care a trimis o comisie de anchetă de la Statul Major al Forțelor Navale de la București.
"Am purtat discuții cu membrii comisiei și cu cei implicați de la Academia Navală. În urma acestei anchete, clubul a primit o adresă de la adjunctul Șefului Statului Major al Forțelor Navale, în care, pe lângă recunoașterea situației conflictuale, s-a căutat să se scape Academia Navală de la un proces în instanță. Au recunoscut că sportivul se află sub contract cu CS Marea Neagră, dar se încearcă să se transfere răspunderea asupra Ligii Ofițerilor din Marina Militară, care administrează CS Marina / Academia Navală. Consiliul de conducere consideră că răspunsul nu rezolvă nimic, nu face altceva decât să ne sugereze să lăsăm în pace Academia Navală și, în același timp, îl sacrifică pe studentul-sportiv", a declarat președintele CS Marea Neagră, Florin Iordănoaia.
În consecință, consiliul de conducere a hotărât chemarea în instanță a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", deoarece angajații acestei instituții l-au atras și influențat pe Asaftei să participe la concursurile la care academia a fost invitată, deturnându-l astfel de la pregătirea sa și obligațiile prevăzute prin contract.
Un antrenor care se îndepărtează de esența artelor marțiale
"În afară de sportiv, care a dat dovadă de o atitudine duplicitară, un alt vinovat pentru această situație este antrenorul Gheorghe Ungureanu. El apare acum în presă ca fiind cel care l-a pregătit pe sportiv, folosește baza sportivă și numele instituției în demersurile sale sportive. În realitate, Ungureanu dorește doar să obțină rezultate cu un sportiv pe care nu l-a pregătit și în care nu a investit nimic. Acest antrenor se îndepărtează de esența artelor marțiale, educație conformă Codului de Onoare, respectul față de foștii prieteni și colaboratori", a adăugat Iordănoaia.
Consiliul de conducere al CS Marea Neagră a înaintat o adresă și la Federația Română de Arte Marțiale, pentru ca sportivul să nu fie legitimat, dar acest for nu a dat nici un răspuns oficial.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.029 secunde