Drumul spre podium, la 14 ani. „Pentru a face performanță, trebuie să știi să cazi”

1938
Are puțin peste 14 ani și este unul dintre copiii care fac cinste Constanței. Până la această vârstă, sportiva Daria Kraus a câștigat zeci de medalii, având în palmares titlurile de campioană europeană, vicecampioană mondială și multiplă campioană națională la Ju-Jitsu. I se luminează fața și îi râd și ochii atunci când vorbește despre sportul pe care îl practică. Într-un interviu acordat „Cuget Liber”, adolescenta a povestit despre ce înseamnă pregătirea pentru o competiție, despre frumusețea artelor marțiale, despre disciplina pe care o impun, dar și despre frumoasa familie pe care o găsit-o în cadrul clubului sportiv.





-De când practici Ju-Jitsu și de ce tocmai acest sport?

-Practic Ju-Jitsu de șase ani, iar la competiții particip de cinci ani, fiind legitimată la Clubul Sportiv „Marina” din Constanța. Am început la vârsta de 8 ani; la vremea aceea, antrenorii mei de acum au venit la școală pentru a aduce niște flyere, am vrut să încerc, așa că am convins-o pe mama să mă ducă la club. Sunt și am fost o fire energică, voiam să fac sport. Ju-Jitsu este un sport complex, deosebit. Îmi place combinația de karate – partea de lovituri, de judo – proiectările și lupta la sol, similară BJJ-ului, Brasilian Ju-Jitsu. Sport japonez, despre Ju-Jitsu se spune că este „arta supleții”. Superioritatea într-o luptă nu este dată de greutate sau de forța brută, ci de tehnici și cunoașterea lor, de flexibilitate. Este un sport care te solicită și te perfecționează pe toate planurile: fizic, psihic, stil de viață. Eu sunt mai rebelă, dar sportul acesta m-a învățat multe: disciplină, respect și responsabilitate. De altfel, acesta este și motto-ul clubului unde sunt legitimată: „Respect, disciplină și performanță”.







-Și ai făcut performanță. Câte medalii și titluri ai obținut până în prezent și câtă muncă au presupus?

-Am obținut în jur de 55 de medalii, titlul de vicecampioană mondială în 2019, cel de campioană europeană, tot în 2019, și sunt multiplă campioană națională, din 2018 până în prezent. De asemenea, particip la pregătirile lotului național de Ju-Jitsu de juniori și seniori, eu încadrându-mă la categoria cadeți. Cât privește antrenamentele, atunci când nu avem competiții ne antrenăm de trei ori pe săptămână, iar când avem competiții, începem pregătirile cu aproximativ două luni înainte, cumulând până la 12 ore de antrenament pe săptămână. Vara aceasta, de exemplu, am avut antrenamente și la 6.00 dimineața în sală sau la 18.00, pe plajă. Merg cu plăcere la antrenamente, îmi place enorm de mult și vreau să fiu cât mai bună. Înainte de competiții, pe lângă antrenamente, mă pregătesc din toate punctele de vedere: studiez cât mai mult despre adversari, le vizionez meciurile, cum țin garda, cum dau loviturile, mă uit la înălțime, la greutate, dacă are viteză sau nu și încerc să mă mulez pe stilul ei. Fiecare competiție este o provocare și vreau să fiu cât mai bine pregătită.



-Spune-ne despre cea mai recentă competiție la care ai participat, alături de ceilalți copii de la club, de unde v-ați întors cu rezultate frumoase.

- În perioada 11 – 12 septembrie, clubul a participat cu 31 de copii la Cupa României la Pangration Athlima, la Poiana Brașov. Pangration este un sport grecesc, olimpic din 648 î.e.n. A fost o provocare, a fost prima dată când am participat la o competiție de Pangretion și ne-am pregătit intens cu toții înainte. Am fost sprijiniți de Primăria Constanța, în cadrul proiectuui „Sport de performanță împotriva Covid 19”, pentru a face deplasarea. Mi-a plăcut, chiar dacă era ceva diferit. În Pangration sunt altfel de lovituri, o altă duritate. Dacă în Ju-Jitsu se pune accent pe control în lovituri, în Pangration sunt mai libere. Pentru prima dată am participat și într-o probă de PIX-LAX, care este similară kickboxing-ului. A fost o provocare și, așa cum a afirmat și antrenorul meu, a fost momentul să dovedesc că pot și că am nervul în mine pentru a face așa ceva. Am obținut cinci medalii de aur, la probele Palaismata (similar cu Duo), feminin (alături de Miruna Iuga), mixt (alături de Ștefan Avram), Kato (similar cu Judo și lupta la sol), Imiepafis, (similar cu proba de fighting), Pix Lax (similar cu kickbox).

La nivel de club, a fost obținut locul întâi pentru cele 107 medalii obținute de sportivi (56 de aur, 27 de argint și 24 de bronz).



-Deși în general ai o mină serioasă, când vorbești despre sport, fie și despre antrenamentele solicitante, zâmbești larg și ți se luminează fața.

-Da, pentru că îmi place ceea ce fac. Am găsit o familie în cadrul clubului, alături de sensei Dan Marian Ungureanu, sensei Marian Mușat, sensei Lucian Leontiev, sensei Timur Gelal și senpai Marius Tataoană și ceilalți copii. Prefer oricând am un moment liber, să merg la sală. De multe ori, antrenorii trebuie să ne trimită acasă, pentru că nu ne dăm plecați niciunul. Am legat prietenii în cadrul clubului, dar și în afara lui, datorită sportului. Pe fetele pe care le am de adversare le respect și legăm prietenii. Învăt enorm de multe, nu doar tehnicile din Ji-Jitsu, ci și responsabilitate – de exemplu, am grijă și la club, dar și în competiții, de copiii mai mici, să îi ajut să se pregătească, să îi îmbărbătez. Învăț ca oricât de greu ar fi, să nu renunț. De altfel, una dintre primele lecții pe care le înveți în Ju-Jitsu este „școala căderii”. Pentru a face performanță, trebuie să știi să cazi, să nu te rănești, dar și să pierzi, să nu abandonezi, chiar dacă simți că nu mai ai nicio șansă. Este impresionant, ne întărește tăria de caracter și ne disciplinează. Iar pentru toate aceste aspecte, celor care m-au sprijinit necondiționat, țin să le mulțumesc din toată inima.



-Îți vezi viitorul legat de Ju-Jitsu, acest sport care ți-a adus atâtea performanțe?

-Momentan, trebuie să mă concentrez pe școală, căci sunt clasa a VIII-a și vine evaluarea națională. De altfel, responsabilitatea la școală și o conduită morală bună și în afara sălii de sport sunt alte aspecte pe care le învățăm în Ju-Jitsu și la club. După ce voi intra la liceu, aș vrea să fac cursuri de arbitraj, ca de la 16 ani să pot arbitra în competiții sau să fiu la secretariat. De când eram mică, am fost atentă în concursuri la modul în care sunt evaluate loviturile, la denumirile tehnicilor, la ce punctează arbitrii, la finețea jucătorilor, la ce detalii fac diferența. Mă documentez și pe această latură și aș vrea ca ulterior, să fiu arbitru; de altfel, chiar am învățat niște „trucuri” de la sensei Dan Marian Ungureanu, care este arbitru internațional. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4042 secunde