Voleibalistele de la CSM Constanța au primit sâmbătă seară, la Sala Sporturilor „Simona Amânar”, vizita echipei CS Dinamo București. Partida a fost una destul de echilibrată, chiar dacă echipa oaspete s-a impus cu scorul de 3-0, pe seturi 25-23, 26-24, 25-21.
Elevele lui Florin Voinea și Radu Began s-au ridicat în multe momente la nivelul celor de la Dinamo, însă în cele din urmă experiența echipei din capitală și-a spus cuvântul.
„A fost un meci greu și în primul rând s-a văzut experiența echipei Dinamo București. Sunt jucătoare consacrate și au făcut totul ca la carte. Noi am încercat să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, însă în momentele decisive nu ne-am putut concentra. Sunt mulțumit de jocul echipei mele, pentru că ați văzut că am fost acolo, aproape, în fiecare set. Meciul acesta a semănat cu cel de la Rapid, acolo unde am jucat de asemenea bine, dar am pierdut. Mi-a plăcut atmosfera din tribune, suporterii au fost minunați. Trebuie să ne adunăm și să mergem mai departe pentru că nu avem ce face. Pentru noi urmează o deplasare lungă la Cluj, de acolo de unde vom încerca să ne întoarcem victorioși", a declarat Florin Voinea.
Ridicătorul Alexandra Spînoche a simțit în multe momente că echipa pentru care evoluează poate întoarce scorul și a spus că de multe ori a lipsit și șansa.
„Scorul a fost foarte strâns, ne-am luptat pentru fiecare minge, iar eu consider că ne-a lipsit și norocul în unele momente. Au fost foarte multe faze spectaculoase și mă bucur sincer că unele puncte grele le-am câștigat. Suporterii ne susțin în fiecare săptămână când avem meci acasă, iar pe mine mă uimesc de fiecare dată. Ne transmit o energie super pozitivă și ne ajută în fiecare moment.
Urmează acum o deplasare la Cluj și trebuie să pregătim foarte bine meciul, indiferent dacă echipa este mai slabă sau nu și trebuie să ne facem jocul nostru pentru a lua cele trei puncte. Am simțit că puteam să întoarcem scorul în fiecare clipă, însă nu s-a putut din păcate”, a explicat Alexandra Spînoche.
În vârstă de 31 de ani, Mihaela Manole a fost una dintre cele mai active jucătoare ale celor de la CSM Constanța. Aceasta speră ca pe viitor jocul echipei să se omogenizeze.
„A fost un meci destul de disputat și mă bucur că am început să legăm mai multe relații de joc. Sperăm ca de acum încolo să ne descurcăm mult mai bine. Publicul a fost superb, a fost foarte multă lume în tribune și le mulțumim și sperăm să vină în continuare. În momentele grele spectatorii ne-au aplaudat și ne-au încurajat, ceea ce este incredibil. Atunci când am pus presiune cu serviciul și am avut soluții în atac cred că am fost destul de aproape, dar ceva a lipsit. Vom munci în continuare și sperăm că vom aduce multe victorii pe viitor. Încă este începutul campionatului și sperăm că jocul se va închega", a declarat Mihaela Manole.