Duminică se trag la sorți grupele preliminare pentru Euro 2012

271
< 1 min citire
Tragerea la sorți pentru grupele de calificare la Campionatul European de Fotbal din 2012 din Polonia și Ucraina va avea loc duminică, 7 februarie, la Varșovia, în Polonia, cu începere de la ora 13 (ora României).
Echipele au fost împărțite în șase urne valorice, România aflându-se pe ultimul loc în cea de-a doua: urna 1: Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Croația, Portugalia, Franța, Rusia; urna 2: Grecia, Cehia, Suedia, Elveția, Serbia, Turcia, Danemarca, Slovacia, România; urna 3: Israel, Bulgaria, Finlanda, Norvegia, Irlanda, Scoția, Irlanda de Nord, Austria, Bosnia; urna 4: Slovenia, Letonia, Ungaria, Lituania, Belarus, Belgia, Țara Galilor, Macedonia, Cipru; urna 5: Mun-tenegru, Albania, Estonia, Georgia, Moldova, Islanda, Armenia, Kazahstan, Liechtenstein; urna 6: Azerbaidjan, Luxemburg, Malta, Feroe, Andorra, San Marino.
În urma tragerii la sorți, se vor alcătui nouă grupe (șase de șase formații și trei de cinci), meciurile urmând a se juca între septembrie 2010 și octombrie 2011. Câștigătoa-rele fiecărei grupe și cel mai bun loc secund se califică direct la Euro, alături de țările organizatoare. Restul de opt echipe de pe poziția a doua vor disputa, în noiembrie 2011, confruntări de baraj.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0281 secunde