Karatiștii de la CS Marea Neagră și-au trecut în palmares cinci medalii la Campionatul Național de Karate Kata Shito-Ryu, concurs desfășurat la Râmnicu Vâlcea.
Singurul titlu național a fost obținut de echipa de Kata sincron cadeți, formată din Alin Nicolae Enache, Alexandru Neagu și Alexandru Antonache. Pe poziția secundă, s-au clasat echipa de Kata sincron copii 11-12 ani (în alcătuirea Bogdan Mitel, Marian Cosmin Sandu și Ioan Zal Gidu), Antonio Varsami (juniori) și Alin Nicolae Enache (cadeți), ultima distincție, de bronz, fiind adusă de Alexandru Neagu (cadeți).
"Rezultatele sportivilor noștri sunt bune. Titlul obținut la cadeți este foarte important pentru noi, pentru că toți cei trei sportivi vor putea participa cu echipa la Campionatul Mondial de Karate Shito-Ryu de anul viitor. Însă, am pierdut în trei finale, la copii, cadeți și juniori, pentru că timpul de pregătire al sportivilor a fost scurt. Ei au participat la mai multe concursuri în această toamnă și nu au putut să ajungă la cea mai bună formă la Kata, probă în care se îmbină tehnicile de bază de karate cu un anumit grad de dificultate și puțină coregrafie", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Marea Neagră, Florin Iordănoaia.
La Naționale, au participat în total 135 de practicanți ai artelor marțiale, reprezentând 17 cluburi din toată țara.