Fosta preşedintă a Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în România activează doar 3.000 de tehnicieni, conform Registrului sportivilor şi antrenorilor, un număr foarte mic în opinia sa.
„Avem o zonă foarte sensibilă, care se numeşte Registrul sportivilor şi antrenorilor. Şi fiecare federaţie are obligaţia să introducă în această platformă toţi sportivii legitimaţi cu viza anuală la zi şi cu participare cel puţin o dată la un campionat naţional.
A fost foarte grea această pornire, dar până la finalul anului s-au făcut calculele şi aş putea spune că la ora actuală sunt înregistraţi 111.742 de sportivi legitimaţi, iar mai puţin de jumătate, 45.000, se regăsesc în competiţii. Trebuie să vedem ce se întâmplă cu ceilalţi care nu au participat în competiţii.
Am crescut această platformă şi către zona de antrenori şi instructori sportivi şi iată că avem foarte puţini antrenori angajaţi, 3.035 de antrenori. Este un număr foarte mic. Şi ei sunt angajaţi în 1.150 de competiţii naţionale. Aici trebuie să vedem cum putem să stimulăm şi antrenorii, pentru că ştiţi foarte bine că sportul este foarte slab remunerat şi toată lumea se duce către zonele unde se câştigă mai bine. Sunt foarte mulţi studenţi care termină facultatea de educaţie fizică şi sport, trec prin şcoala noastră de antrenori, dar foarte puţini se regăsesc după în cluburile noastre”, a precizat Elisabeta Lipă.
Ea a menţionat că Legea Sportului nu trebuie modificată în totalitate, ci doar adaptată.
„Avem nevoie şi de modificări legislative. Tot auzim că Legea Sportului trebuie modificată în totalitate. Nu, Legea Sportului este bună şi în primul rând trebuie respectată şi adaptată la nevoile zilelor noastre.
Bineînţeles că avem nevoie de legea sponsorizării, de legea parteneriatului public privat, de multe lucruri”, a explicat Lipă, revenită în funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Canotaj.
XXX
Noul preşedinte al ANS, Bogdan Matei, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că este important ca Legea Sportului să fie cunoscută în amănunt de către cei care solicită o lege nouă.
„Dincolo de faptul că foarte mulţi îşi doresc o nouă lege a sportului, cred că este foarte important, atunci când spui că vrei o nouă lege a sportului, să o şi cunoşti", a spus Bogdan Matei.