Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat, în cadrul conferinţei „Diplomaţia Sportivă”, care a avut loc la Palatul Parlamentului, că sportul românesc are nevoie de modificări legislative, pentru ca „ambasadorii” ţării, sportivii, să beneficieze de condiţii de pregătire similare cu ale adversarilor lor.
Statul român nu are capacitatea de a construi toate bazele sportive necesare performanţei, iar modificările de legislaţie, care să înlesnească accesul companiilor private, sunt mai mult decât necesare, susţine preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă.
„Avem nevoie de modificări legislative, pentru că sportul nu poate să stea în loc. România a demonstrat că are potenţial, că are talent, că are specialişti, ce-i drept foarte puţini. Ne dorim ca Jocurile Olimpice viitoare să arate mult mai frumos pentru sportul românesc.
La ora actuală, statul susţine sportul cam în proporţie de 90%. Sportul are nevoie şi de zona privată, trebuie să modificăm legislaţia fiscală, care să vină în sprijinul companiilor private şi celor care vor să susţină sportul, avem nevoie de o legislaţie permisivă tot pentru zona privată care doreşte să construiască baze sportive, pentru că statul clar nu le poate construi pe toate”, a afirmat Elisabeta Lipă.
Diplomaţi fără să ştie!
La rândul său, fosta mare gimnastă română Nadia Comăneci a transmis, printr-un mesaj video, că foarte mulţi sportivi devin diplomaţi extraordinari fără să ştie, reprezentând ţările din care provin cu succes prin performanţele pe care le obţin.
„Sportul reprezintă unul dintre cei mai mari ambasadori ai unei ţări. Cei mai mulţi dintre sportivi devin fără să ştie diplomaţi extraordinari prin valorile sportive definite prin acest termen unic, fair play sportiv.
Înţeleg că războiul se duce doar pe terenul de sport şi cu respectarea strictă a unor reguli care permit celui mai bun să câştige. Sportivii învaţă şi înţeleg că rivalitatea se termină acolo în terenul de competiţie, imediat ce s-a terminat concursul sportiv, apoi devin cei mai buni prieteni, colegi şi mentori.
Totodată, sportivii învaţă să recunoască performanţele contracandidatului, să recunoască meritele sportive şi tăria de caracter. Am văzut la toate competiţiile de foarte multe ori acest lucru, sportivi care îşi încurajau adversarul sau îi dădeau sfaturi. Poate de aceea când intervin deficienţe în arbitraj lumea sportului le taxează.
În altă ordine de idei, sportivii devin cei mai buni ambasadori ai ţării lor, ei concurează sub drapelul naţional, performanţele lor devin performanţele ţării, medaliile ţării devin bun naţional, numele lor devin sinonime cu ţara pe care o reprezintă. Sportivii respectivi devin persoane publice şi mulţi vor încerca să afle mai mult despre ţara din care provin, vor dori să afle despre poziţionarea acesteia, despre cultură, forme de relief şi multe altele.
Sportivii nu fac cursuri de diplomaţie, dar cu totul natural reuşesc să se descurce foarte bine în reprezentarea disciplinei sportive, a clubului şi a ţării lor”, a spus Nadia Comăneci.