Campionatele Naţionale de gimnastică aerobică de la Arad

Exerciţii impecabile! Teodora Mădălina Cucu şi Gabriel Bocşer, medaliaţi cu aur

211
Exerciţii impecabile! Teodora Mădălina Cucu şi Gabriel Bocşer, medaliaţi cu aur - 24239917642082461292974708906518-1634821780.jpg

Articole de la același autor

Desfăşurate timp de două zile, la Arad, Campionatele Naţionale de gimnastică aerobică pentru seniori şi juniori, ajunse anul acesta la ediţia a XXVI-a, au adus, ca de fiecare dată, o salbă impresionantă de medalii - trei de aur, cinci de argint şi două de bronz - pentru delegaţia Clubului Sportiv Farul Constanţa.

Aşa cum era de aşteptat, Teodora Mădălina Cucu, cea mai valoroasă sportivă din gimnastica aerobică românească la ora actuală, a cucerit titlul naţional, exerciţiul prezentat de eleva antrenoarei Maria Fumea întrunind cel mai bun punctaj la categoria individual senioare.

Şi concursul individual de seniori a fost dominat tot de un sportiv al CS Farul, Gabriel Bocşer aducând titlul naţional pe litoral, iar cea de-a treia medalie de aur a fost câştigată de Leonard Manta (antrenor Cristina Dulgheroiu), la individual juniori I.

Cu argint au fost răsplătite evoluţiile Cristinei Dincă, la individual senioare, lui Leonard Manta, la perechi mixte juniori I şi trio juniori I, Ionuţ Luca Greu, la perechi mixte juniori III, şi Soranei Nicolăescu (antrenori Cristiana Spînu şi Ştefan Huştea), la aerobic dance juniori I.

Iar pe ultima treaptă a podiumului au urcat Alina Radu, la individual senioare, şi Daniel Tavoc, la individual seniori. Coregraf - Nicoleta Dendiu.

În clasamentul cluburilor, CS Farul Constanţa a încheiat pe locul doi, prima poziţie revenindu-i marii rivale CS UNEFS Bucureşti. În urma clubului de pe litoral au figurat, în ordine, ACS Academia de Gimnastică Laura Cristache, CSU Arad şi CSM Arad.

La Naţionalele de la Arad au participat peste 200 de sportivi, reprezentând 16 cluburi. Din păcate, din cauza situaţiei sanitare provocate de pandemia Covid-19, organizatorii nu au permis accesul publicului în tribunele Sălii Sporturilor.

XXX

Cluburile sportive CSS 1 şi CS Farul Constanța au participat şi la concursul internaţional „Venturelli Worlld Competition”, unde au obţinut următoarele premii:

- Nadia Zelesneac - locul I şi Natalis Chiosea - locul V la individual feminin categoria a III-a;

- Trioul Bianca Lungu, Mara Oltean, Karina Petru - locul I şi trioul Alexia Olteanu, Anastasia Vintilă şi Luca Greu - locul al II-lea la categoria a III-a;

- Grupul Luca Greu, Anastasia Vintilă, Bianca Lungu, Cătălina Burduta, Alexia Olteanu - locul I şi grupul Mara Oltean, Andra Mihuţa, Katrina Bărbieru, Anastasia Chiosea şi Karina Petru - locul al III-lea la categoria a III-a;

- Cuplul Anastasia Vintilă-Luca Greu - locul I la categoria a III-a;

- Aerobic dance: Sorana Nicolăescu, Roxana Cristian, Mirela Cristea, Andreea Toma, Adelina Nour, Bianca Haliuc - locul I.

Foto: Facebook / Teodora Mădălina Cucu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7003 secunde