Marian Diaconescu, președintele "alb-albaștrilor":

"Falșii fariști ne-au înfipt cuțitul în spate"

1440
Oficialul constănțean spune că acțiunea de reorganizare a Farului a pornit bine, înregistrându-se progrese, deși au fost și unele persoane care au pus bețe în roate.

Proaspăt instalat în funcția de președinte al FC Farul, Marian Diaconescu s-a lovit de primele probleme, culmea, tocmai în propria ogradă.
"Am avut primele deziluzii. M-am lovit de acei falși fariști, jucători și antrenori, care au stat mult timp în club și au mâncat bani, dar acum au fugit la greu. În curând voi da nume și cifre legat de acești trădători, care ne-au înfipt cuțitul în spate, când a fost nevoie de ajutorul lor. E dureros că am găsit înțelegere la străini și nu în jurul meu, de aceea voi face curățenie. Voi trece la fapte. În momentul de față, suntem pro-gramați. Toate jocurile se vor disputa. Au fost unii răutăcioși care ne-au vrut răul, dar nu vor avea ocazia să vadă clubul Farul prăbușit", a fost categoric Diaconescu.
Chiar și așa, președintele a subliniat că, la Farul, lucrurile au început să se așeze, cărămidă cu cărămidă. Cel mai important pas a fost înființarea Școlii de Fotbal Farul 2010, care a scutit Farul de cheltuieli importante. Pentru acest retur, obiectivul e formarea unei echipe, care să poată promova sezonul viitor. Însă, afirmă Diaconescu, dacă va beneficia de o conjunctură favorabilă, Farul va încerca să intre în Liga 1 și în acest sezon, patronatul fiind dispus să suplimenteze susținerea financiară a acestui efort. Un alt obiectiv de bază al "marinarilor" este readucerea la stadion a marelui public.
"Farul este brandul Dobrogei, pe care trebuie să-l respecte și să fie mândri de el toți, inclusiv ultimii jucători veniți la Constanța. Am reușit să aducem alături de noi câțiva noi sponsori și avem și alte semnale pozitive. Patronatul a făcut eforturi și lucruri importante pentru reclădirea clubului. În viitorul apropiat, le vom da jucătorilor încă un salariu. Vrem să mergem în școlile din oraș și în județ, în cadrul unor acțiuni de promovare, pentru a atrage noi și noi suporteri. Îi rog pe spectatori să vină la meciuri, pentru că echipa are mare nevoie de ei", a mai spus Diaconescu.
Potrivit președintelui clubului, procedura de insolvență în care se află actualmente Farul și care a necesitat un plan de redresare economico-financiară pentru următorii trei ani, nu împiedică eventuala promovare a echipei prin prisma neobținerii licenței.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.384 secunde