A treia victorie în tot atâtea amicale pentru Farul, 2-1, vineri seară, cu Unirea Slobozia (Liga a III-a), însă jocul "marinarilor" a lăsat de dorit după pauză.
Meciul s-a desfășurat pe terenul mare, golurile Farului fiind marcate de Rusmir (min. 10) și Cristocea (min. 43), în urma centrărilor lui Mățel. Cristocea, care a mai ratat două ocazii în debutul partidei (min. 3 și 9), a contribuit și la primul gol.
Farul a început bine, cu presiune, presing bun, joc de pase, ocazii, însă perioada pe care o traversează, de acumulări fizice, a făcut ca, treptat, "marinarii" să scadă ritmul, prilejuindu-le oaspeților egalarea (min. 24, la o greșeală pe partea dreaptă a defensivei con-stănțene) și încă două ocazii, ambele la 1-1.
În partea secundă, pe fondul numeroaselor schimbări, Farul nu prea a mai contat în joc și în atac, iar Unirea a avut trei ocazii de a egala (printre care și un șut respins în bară de Sardescu) și câteva șuturi pe lângă. Farul s-a mai arătat periculoasă abia în minutele 75 (Nanu) și 85 (Cristocea).
Marius Șumudică, principalul Farului, a început jocul în formula: Vlas - Mățel, Pătrașcu, Șchiopu, Pașcovici - Păcuraru, B. Teekloh, Rusmir, Cristocea - Chico, Ene. După pauză, au rămas pe teren doar Cristocea, Teekloh, Pătrașcu și Ene, echipa arătând astfel: Sardescu - Buzea, Barbu, Pahor, L. Ștefan - Cristocea, B. Teekloh, Pătrașcu, Gaston - Ene, Nanu. În minutul 67, Șchiopu a reintrat în apărare în locul lui Pahor, accidentat.
La meci, au asistat și mai mulți suporteri ai Farului, care au avut un diferend cu stoperul Rastovac (slovenul nu a jucat, urmărind meciul de la tribuna 0), căruia i-au cerut socoteală pentru gesturile obscene pe care le-a făcut la adresa fanilor la meciul cu FC Otopeni. După meci, Rastovac a primit o palmă.
În partea secundă, suporterii au încurajat Farul, aprinzând și câteva torțe, două dintre ele ajungând și pe gazon.
"Marinarii" susțin sâmbătă, 18 iulie, de la ora 10, pe terenul secund, un nou amical, cu Callatis Mangalia. La meciul cu Slobozia a asistat și patronul Farului, Giani Nedelcu.