Farul a semnat cu majoritatea jucătorilor din lot

1660
Farul a semnat cu majoritatea jucătorilor din lot - 2e01a0325393a30dda806b00be911c5d.jpg
Ieri, contractele au fost trimise la Federație, pentru a fi înregistrate. Ultimul venit este stoperul Andrei Parfenie, în vreme ce Tismănaru nu a acceptat oferta "marinarilor" și a și plecat.

Relu Damian, președintele Farului, a declarat, pentru "Cuget Liber", că gruparea constănțeană a obținut semnăturile majorității fotbaliștilor din lotul actual. Excepție a făcut Tismănaru, care nu a fost mulțumit de ce bani i s-au oferit și a și părăsit Constanța. De asemenea, situația lui Abuză-toaie (Steaua) și Rusu (Aerostar) se va rezolva astăzi. Ieri, Valentina Petre, director juridic și resurse umane, a plecat la București cu contractele pentru a le înregistra la Federație.
"Suntem optimiști înaintea partidei cu Viitorul, de sâmbătă. Este deja o mare realizare înscrierea a 18 jucători valizi pe foaia oficială, de unde, în urmă cu șase zile, echipa era dezafiliată. Sperăm să ne prezentăm cât mai bine la meciul de la Ovidiu, pentru că avem de apărat un blazon", ne-a mai spus Relu Damian.
Ultimul jucător înregimentat de Farul este fundașul central de picior stâng Andrei Parfenie (23 de ani), care a mai jucat la Jiul, Reșița, CFR Timișoara sau Aerostar. "Este un stoper puternic, tipul lui Pașcovici", l-a caracterizat Damian, care i-a prezis un viitor frumos și lui Bogdan Rusu (19 ani, vârf sau jucător pe partea stângă a ofensivei): "Recomand urmărirea acestui tânăr, care, în 3-4 ani, va bate la porțile echipei naționale".
Președintele Farului a remarcat și faptul că, la negocieri, toți jucătorii au dat dovadă de înțelegere. "Au arătat deschidere. Barbu și Pașcovici au semnat noi contracte. Ne bazăm pe toți jucătorii din lot și sperăm ca și pe teren să dovedească același caracter ca la discuțiile contractuale", a punctat Damian, care a mai spus că Farul nu a închis campania de achiziții.
Biletele la partida de sâmbătă costă 10 lei (la tribuna I) și 5 lei (la tribuna a II-a) și pot fi procurate de la stadionul din Ovidiu, în ziua partidei. Copiii sub 14 ani au intrare gratuită, dar numai însoțiți de un adult. Viitorul i-a rezervat galeriei organizate a Farului 100 de locuri la peluză.
Nou-promovata a stabilit și prețul abonamentelor pentru sezonul 2010/2011: tribuna oficială (68 locuri) - 1.200 lei / an; tribuna 0 (88 locuri) - 400 lei / an; tribuna I (204 locuri) - 100 lei /an. Abonamentele se pot comanda la adresa [email protected]. Biletele pentru noul campionat costă 10 lei (la tribuna I) și 5 lei (la tribuna a II-a).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 25 August 2010
Stire din Sport : Farul și Dinamo se bat pe locul trei
Pagina a fost generata in 0.5341 secunde