Transferat în urmă cu 13 zile, mijlocașul portughez de 24 de ani a fost ieri la București, unde a efectuat vizita medicală și a obținut de la Federație carnetul de joc.
Vineri, 16 octombrie, la o săptămână după ce a obținut semnătura lui Diogo Andrade, Farul a intrat și în posesia certificatului in-ternațional de transfer al portughezului. În aceeași zi, oficialii constănțeni au încercat să-l și legitimeze pe jucătorul de 24 de ani, pentru a-l putea folosi la jocul cu Dinamo II, însă, cum nu au reușit, obținerea dreptului de joc s-a amânat până ieri, când totul s-a rezolvat.
Pentru aceasta, jucătorul a fost, ieri, la București, însoțit de Marius Alexan-dru Mihai, delegatul de la Farul II, care, în urma plecării din club a lui Constantin Stamate, a preluat și sar-cinile organizatorice ale acestuia. Andrade a efectuat vizita medicală, după care a obținut de la Federație carnetul de joc.
Tot ieri, la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a avut loc primul termen de judecată în cazul "Marius Șumudică", tehnicianul "marinarilor" fiind reclamat (absolut nejusti-ficat, în opinia lui Șumi) de arbitrul meciului FC Botoșani - FC Farul 4-1, Radu Petrescu, din București. Cauza a primit un nou ter-men, pentru săptămâna vii-toare, miercuri, 28 octombrie.
Fotbaliștii Farului au avut ieri în program două antre-namente, la ședința de dimineață lucrând și în sala de forță. Pentru meciul cu FCM Bacău va reveni stoperul portughez Diogo da Silva, absent, duminică, cu Dinamo II, din pricina car-tonașului roșu primit la Botoșani.
Marius Șumudică a de-clarat că partida cu băcăuanii e foarte dificilă, dar că speră ca Farul să o câștige și să lege astfel, în premieră în acest campionat, două victorii.
"Vom avea un meci foarte greu cu Bacăul, ținând cont că, pentru oaspeți, ar fi cam ultima șansă de a se menține în preajma plutonului fruntaș. În plus, băcăuanii au pierdut etapa trecută acasă cu Sportul Studențesc și speră să recupereze cu noi cât pot din acel eșec. Însă, dacă vom juca precum cu Dinamo II și vom dovedi aceleași atitudine și dăruire, FCM Bacău nu va avea nicio șansă. Noi n-am reușit niciodată până acum în acest campionat două victorii la rând, așa că e momentul să legăm cât mai multe suc-cese, care să ne ducă aproape de promovare", a declarat principalul Farului.