Farul nu i-a rezistat campioanei Știința Baia Mare

967
Farul a pierdut cu 11-23 (3-17) partida din etapa a patra a play-off-ului Diviziei Naționale de rugby, meci jucat, sâmbătă, în fieful campioanei CSM Știința Baia Mare. În urma acestui eșec, Farul se menține pe locul trei în clasament, iar în runda viitoare, sâmbătă, 21 august, joacă la Constanța cu CSU Arad.
Punctele meciului de la Baia Mare au fost realizate de Ene, Cătună (câte un eseu), Pop (o transformare), Dimofte (trei lovituri de pedeapsă și o transformare), respectiv Uchava (eseu) și Filip (două lovituri de pedeapsă). Evoluția scorului: repriza întâi: 5-0 (Ene), 7-0 (Pop), 10-0 (Dimofte), 15-0 (Cătună), 17-0 (Dimofte), 17-3 (Filip); repriza a doua: 17-6 (Filip), 20-6 (Dimofte), 20-11 (Uchava), 23-11 (Dimofte).
Antrenorul Farului, Mircea Paraschiv, a folosit jucătorii: Turașvili, Bejan (41 Natriașvili), Graur (Tudosa), Mitu, Buțugan (50 Agiacai), Carpo, Tavarkiladze (65 Uchava), Arhip, Șamkaradze, Jantjies, Mototolea, Filip, Rambo Tavana, C. Nicolae, Mafteev.
"A fost un meci foarte frumos, disputat, din care am avut ce învăța. Sper ca pe viitor să producem și ceva surprize", a declarat Paraschiv, în vreme ce principalul gazdelor, Eugen Apjok, a spus: "Am jucat pe o căldură mare, lucru ce a influențat calitatea jocului. Dar, chiar și așa, rezultatul e mult mai strâns față de ce s-a jucat pe teren, din pricina a patru - cinci greșeli mari ale noastre. Farul a scăpat destul de ieftin".
Celelalte rezultate ale etapei au fost: CSU Arad - Dinamo 15-13 și RCM Timișoara - Steaua 3-29. Clasament: 1. Baia Mare - 67p, 2. Steaua - 62p, 3. Farul - 49p, 4. Dinamo - 44p, 5. Arad - 36p, 6. Timișoara - 23p.
În etapa viitoare, se mai joacă Steaua - Baia Mare și Dinamo - Timișoara.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 August 2010
Stire din Sport : "Marinarii" plachează campioana
Sâmbătă, 07 August 2010
Stire din Sport : "Marinarii" i-au pus gând rău Stelei
Pagina a fost generata in 0.2767 secunde