Farul nu s-a călcat pe bătături cu echipa națională

559
1 min citire
Ion Marin, antrenorul principal al Farului, a declarat că tricolorii sunt mulțumiți de condițiile oferite de clubul constănțean, atât "rechinii", cât și Naționala pregătindu-se fără probleme la Constanța.
Potrivit unui cotidian central de sport, în timp ce Naționala s-a antrenat pe terenul de rugby, pentru a proteja gazonul stadionului "Farul", "rechinii" au intrat pe terenul mare. Aceasta, ca și starea terenului central, i-ar fi nemulțumit pe tricolori, existând în acest sens o dispută între selecționerul Victor Pițurcă și Ion Marin.
"Este incorect și total inexact ceea ce s-a publicat, cu mare ușurință. Când Federația, Naționala sau selecționerul au hotărât să aleagă Constanța pentru meciul cu Franța, Farul s-a angajat să asigure toate condițiile, ca la partida cu Olanda. Ne-am străduit și am reușit. Noi n-am intrat și nu intrăm pe central, pentru ca toți să avem liniște. Iar fotografia din ziar era de pe rugby, nu de pe terenul nostru. S-a încercat a se arunca cu noroi în Farul, că nu și-ar onora îndatoririle de gazdă. Dar suntem în relații foarte bune cu Naționala, care s-a declarat mulțumită de gazon, de ce oferim. Ne purtăm ca să nu deranjăm", a spus Ion Marin.
"Săpăligă" a mai arătat că prezența Naționalei la Constanța nu a afectat pregătirea meciului cu Poli Iași. "Nu ne-am călcat pe bătături. Am stabilit de comun acord zilele și orele de antrenament și de refacere, care au fost respectate", a arătat antrenorul Farului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0287 secunde