Meciul Farului cu Petrolul Ploiești se va juca pe 16 septembrie, la Stejaru, clubul constănțean îndeplinindu-și cu această ocazie și pedeapsa de a evolua un joc la minimum 60 km distanță de Constanța. Inițial, se vorbea că această partidă va fi cea cu Sportul Studențesc, la Slobozia // Partida amicală Farul - Pandurii Tg. Jiu a căzut, întrucât gorjenii voiau să joace, sâmbătă, 5 septembrie, la ei acasă, variantă cu care "marinarii" nu au fost de acord, ei îmbrățișând soluțiile București sau, cel mult, Pitești. În aceste condiții, jucătorii lui Șumudică au primit liber sâmbătă, urmând a reveni la pregătire duminică, 6 septembrie (ora 13 - prezența la stadion, cu masă și odihnă, ora 16 - antrenament) // Prim-divizionara spaniolă Almeria a făcut o ofertă concretă de 400.000 euro pentru fundașul dreapta Alexandru Mățel, însă FC Farul nu a fost de acord să se despartă de jucător // Un grup de aproximativ 20 de suporteri ai Farului au venit la stadion, joi seară, pentru a-i întreba pe jucători și pe antrenori ce se întâmplă cu echipa și pentru a găsi împreună soluții de ieșire din impas. "Fanii au pus problema tranșant, imputându-le jucătorilor că nu pun osul de ajuns. Farul este Farul și trebuie respectat. Lucrurile
s-au lămurit însă, iar fotbaliștii s-au angajat ca, începând cu meciul de la Tulcea, să arate altceva", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mircea Crainiciuc, președintele executiv al Farului // În partida de Cupă cu Delta, de joi, 10 septembrie, Farul îi va avea la dispoziție și pe Mățel și Matei, ambii susținând meciurile la loturile naționale pe 8 septembrie // Atacantul brazilian Leandro și mijlocașul coordonator grec Papadopoulos nu au reușit să ajungă la Farul în noaptea de joi spre vineri, cum erau așteptați.