Antrenorul "marinarilor", Marian Pană, despre punctul câștigat cu Viitorul:

"Farul și-a atins scopul pe jumătate"

674
La finalul meciului Farul - Viitorul, scor 0-0, antrenorul "marinarilor", Marian Pană, s-a arătat destul de mulțumit

de rezultat, în timp ce tehnicianul Viitorului, Cătălin Anghel, și-a exprimat regretul că echipa sa nu a obținut mai mult.

"Ne-am atins scopul pe jumătate, în fața unei echipe foarte bune, formate din jucători rapizi, tehnici, cu multă personalitate. Este foarte important că nu am pierdut. Am fost prudenți, cei de la Viitorul ne puneau în mare dificultate dacă jucam cu liniile mai sus. Sarcina lui Buzea a fost să-l marcheze pe Cristocea și și-a făcut treaba foarte bine. Ocaziile mai mari le-am avut noi. Mă refer aici la bara lui Pătulea sau la situațiile în care același Pătulea nu a găsit soluția de a marca. Am fost dominați pentru că așa ne-am propus să jucăm, să stăm bine în terenul nostru și să speculăm greșelile adversarilor. Rezultatul final nu ne mulțumește, dar am scos ceva, e un punct câștigat, muncit. Meciul din retur va arăta cu siguranță altfel", a spus Marian Pană.

v v v

De partea cealaltă, teh-nicianul Viitorului, Cătălin Anghel, a declarat: "Nu am avut răbdare în prima repriză, când trebuia să pasăm mai mult, să avem mult mai mare claritate în acțiuni. Și-a spus cuvântul și oboseala fizică, asta fiindcă am jucat multe meciuri în 6-7 zile. În aceste condiții, unii jucători nu s-au exprimat la valoarea lor. Puteam să câștigăm dacă aveam jucătorii din benzile terenului mai în formă. Din punctul meu de vedere, rezultatul este echitabil. Până la urmă, am câștigat un punct în deplasare".

Despre adversara din derby-ul dobrogean de vineri, Cătălin Anghel a spus: "Echipa Farului a fost dornică și inimoasă, așa cum, de altfel, mă așteptam, și-a dat toată energia pe teren și o felicit pentru asta. Mi-aș dori ca Farul să joace toate meciurile de acasă în acest mod și vom vedea câte echipe vor câștiga aici".

Marian NEDELEA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4564 secunde