FC Farul a scăpat de datorii

744
1
Patronul și președintele clubului FC Farul au organizat ieri dimineață o conferință de presă premergătoare partidei amicale cu Steaua, în cadrul căreia cei doi au vorbit despre stingerea datoriilor pe care gruparea fanion a județului le avea față de foștii jucători.

"Am terminat cu toate datoriile către foștii jucători ai clubului Farul. Ieri am făcut ultimele plăți. La ora asta, FC Farul nu mai are datorii către foștii jucători, toate litigiile fiind achitate. Datoriile către terți sunt trecute de către administratorul juridic în baza legii insolvenței și suntem la zi cu toate plățile și acolo. Mai avem o restanță doar către Stat. Am plătit până acum în jur de 1.400.000 euro. În momentul ăsta, scăpând de datorii, au început și investițiile în echipă și ne vom concentra și pe marketing, capitol la care vom veni și cu alte surprize", a declarat Giani Nedelcu, patronul clubului FC Farul.

El a mai precizat că în ceea ce privește achizițiile de jucători la echipă ar mai putea să vină încă un atacant.

Despre promovarea în Liga 1 și dosarul de licențiere, președintele clubului, Marcel Lică, a declarat că nu sunt probleme. "În acest an, FC Farul nu este obligată să depună dosar de licențiere, însă nu sunt probleme. Stingându-se datoria către foștii jucători, pentru care s-a făcut un efort uriaș de către domnul Nedelcu, s-a creat un entuziasm în rândul jucătorilor și am dori să se transmită și la oraș, la suporteri dar și în rândul oamenilor de afaceri, care spuneau că sunt probleme. Nu mai sunt probleme și îi așteptăm alături de noi.

Nu este ușor să aduci jucători care au jucat în Liga Campionilor, este un lucru fără precedent în istoria clubului nostru. Mai mult echipa a făcut pregătirea de iarnă la nivelul Ligii I și am făcut și transferuri importante, fiind aduși jucători care au câștigat titluri și au făcut performanță în Europa. Este un efort și o adevărată lovitură de imagine să aducem Steaua București în pregătire la Constanța, iar condițiile au fost foarte bune. Acum așteptăm rezultate din partea echipei care este tot mai încrezătoare că poate atinge obiectivul propus: promovarea. Nu va fi ușor dar dacă câștigăm două meciuri consecutive sărim automat în primele patru. Nu văd de ce nu ar vrea să vină lumea să ne încurajeze în acest proiect, în condițiile în care acum la club există stabilitate financiară. Sper ca și oamenii importanți și cu bani din oraș dar și consiliul local să-și țină promisiunea și să vină să sprijine echipa. Înainte spuneau că nu vin lângă Farul că nu vor să plătească datoriile clubului însă acum nu mai există datorii", a mai adăugat președintele Marcel Lică.

Comentează știrea

Ratza
1 martie 2012
Vorbe

Saracie ai avut bani sa platesti datoriile; ai facut si rost de malai din vanzarea biletelor de la meciul cu Steaua ??? ce patron tare esti, il faci invidios pe Becali la felul cum faci banul . Sclavuleee, saracieeeee esti penibil , lasa Farul, pleaca.

Articole pe aceeași temă

Marţi, 28 Februarie 2012
Stire din Sport : "FC Farul nu mă mai reprezintă!"
Pagina a fost generata in 0.5228 secunde