FC Farul Constanţa continuă să lupte pentru supravieţuirea în Superliga României

287
2 min citire
FC Farul Constanţa continuă să lupte pentru supravieţuirea în Superliga României - fond-farul-situatie-1745228018.jpg
Lupta pentru supravieţuire în Superliga României la fotbal este una foarte aprigă şi strânsă în acelaşi timp.
Play-out-ul ne-a adus până în acest moment meciuri aproape la fel de interesante ca cele dintre echipele din prima parte a clasamentului, iar FC Farul Constanţa a fost una dintre protagonistele partidelor disputate până acum.
Echipa lui Gheorghe Hagi încă tremură pentru evitarea unui loc de baraj sau chiar a retrogradării directe, însă are şanse mari să scape de acest „blestem”.
Constănţenii au încheiat la egalitate, scor 1-1 ultima partidă disputată la Ovidiu în faţa celor de la FC Hermannstadt, iar acest lucru îi dă motive de îngrijorare lui Gheorghe Hagi.
Farul ocupă în prezent locul 11, cu 24 de puncte şi priveşte spre viitorul apropiat pentru că până la finalul campionatului mai sunt cinci etape de disputat.
Hagi a fost extrem de supărat la finalul meciului cu sibienii şi nu îşi explică de ce echipa sa nu poate obţine puncte mai multe atunci când evoluează pe teren propriu.
„Trei meciuri acasă, 3 egaluri. Acesta e minusul nostru. Cu Iași am făcut un meci complet, am avut ocazii. Apoi, am împărțit părțile bune cu cele rele. În ultimele meciuri am început foarte prost prima repriză și am revenit după pauză. Trebuie să fim mult mai atenți, să evaluăm.
Ceva trebuie schimbat! Acum, sperăm să ne vină ideea și să schimbăm ceva pentru a juca mai bine și pentru a face rezultate acasă.
Avem suporteri, trebuie să marcăm acasă, unde știm că adversarul vine și se apără. Am întâlnit o echipă care stă bine în teren. Trebuia să-i desfacem, să fim dinamici”, a declarat Gheorghe Hagi.
Mai mult decât atât, Hagi a completat spunând că trebuie ca unele lucruri să se schimbe rapid la echipă.
„Jocul trebuie să fie mult mai dinamic, să aibă mai multă calitate. S-au schimbat lucrurile în repriza a doua. Gol poți lua oricând, important e câte dai, contează cât de bine joci ofensiv, cât de mult presezi adversarul, să recuperezi mingea.
Ambele faze trebuie făcute bine, cum s-a întâmplat în repriza a doua.
Pe duel, nu am depășit o dată un om. Nu ai cum așa! Trebuie să schimbăm unele lucruri. Suntem dezamăgiți puțin de egalurile de acasă. Nu ai ce să zici după o astfel de primă repriză. Trebuie să câștigăm, avem meciuri grele, avem o perioadă grea, trebuie să trecem împreună peste ea”, a mai spus Hagi.
Aşadar, Farul nu este încă „muribundă”, însă trebuie să aibă foarte mare grijă la următoarele echipe. Distanţa de puncte dintre formaţii este una foarte mică şi orice pas greşit îi poate costa pe „marinari”.
În etapa viitoare, echipa de pe litoral va evolua în deplasare cu Petrolul Ploieşti.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0658 secunde