FC Farul se bazează pe forța grupului în meciul de la Botoșani

629
3
FC Farul se bazează pe forța grupului în meciul de la Botoșani - farul-1316201781.jpg

Articole recomandate

Fotbaliștii de la FC Farul Constanța au plecat, vineri dimineață, spre Botoșani, pentru dificila partidă cu formația din localitate, recunoscută pentru forța manifestată pe teren propriu.
Un eventual succes al Farului la Botoșani, în meciul din etapa a cincea a Ligii a II-a, nu ar face altceva decât să creeze o stare de spirit favorabilă atât în sânul echipei, cât și la nivelul conducerii.
Antrenorul secund Ion Barbu a dezvăluit "rețeta" pe care le-a prescris-o elevilor săi, pentru a obține victoria.
"Știm ce ne așteaptă, vom avea o partidă foarte grea, însă noi ne bazăm pe forța colectivă. Ne-am pregătit din greu și sper că duminică se vor vedea rezultatele", a spus, pentru "Cuget Liber", fostul căpitan al Farului, care a menționat că, atunci când jocul alb-albaștrilor nu merge, îi vine greu să stea pe bancă.
"Uneori, îmi vine să intru în teren, pentru a le da o mână de ajutor băieților, atunci când se află în dificultate. E de înțeles, desigur, dacă ne gândim câți ani am jucat pentru această echipă", a afirmat secundul Farului.
Partida FC Botoșani - Farul Constanța este programată duminică, 18 septembrie, de la ora 12.00, și va fi transmisă în direct de Dolce Sport 2.
În clasament, FC Farul se află pe poziția 12, totalizând cinci puncte. De partea cealaltă, FC Botoșani ocupă locul 9, cu șase puncte. În aceste condiții, dacă se vor impune în această deplasare, elevii lui Marian Pană vor trece în fața adversarei în topul Seriei I.
Celelalte partide ale rundei se joacă sâmbătă, după următorul program: ora 11.00: Săgeata Năvodari - CF Brăila, Victoria Brănești - Dunărea Galați, Astra II Giurgiu - Dinamo II București, FCM Bacău - FC Snagov, CSMS Iași - Callatis Mangalia; ora 13: CS Otopeni - Delta Tulcea.
Marian NEDELEA

Comentează știrea

jr
17 septembrie 2011
faru

atat scrieti de faru de parca cine stie ce mare echipa e! a fost intradevar acum cativa ani dar de cand e giani e praf! mai bine uitati-va si la viitorul ,sageata sau chiar la callatis ca si ele sunt din judet!

mine
17 septembrie 2011
...

FARUL este si va fi (nu mai spun ca a fost) echipa Constantei (judet si oras)...ca nu vor unii sa admita asta si ne baga pe git tot felul de surogate de cluburi (care sint mari echipe cind le trag arbitrii dupa ei - cum a fost ieri la Ovidiu) este cu totul altceva...iar ca unii sint slugile acestora este de inteles... de, criza mare

rechinashu
17 septembrie 2011
Farul

Jr., se scrie despre farul ca lumea chiar citeste o stire despre echipa FANION a Dobrogei. Gandeste'te ca sunt si oameni care cumpara ziarul, nu doar navigheaza pe internet, multi batrani care sunt de parere ca ce'i in mana nu'i minciuna. iar o mare parte din cei care citesc, mai ales editia tiparita, vor stiri despre farul, nu despre echipe infiintate acum 2 ani...FORZA FARUL!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Septembrie 2011
Stire din Sport : Fotbal / FC Farul, condusă la Botoșani
Sâmbătă, 17 Septembrie 2011
Stire din Sport : Viitorul, doar remiză (2-2) cu Gloria Buzău
Pagina a fost generata in 0.4993 secunde