Prima partidă de verificare susținută de către FC Viitorul Constanța în cantonamentul din Antalya s-a încheiat cu o înfrângere la limită.
Jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi au cedat, marți, scor 0-1, gol înscris de Assale în minutul 44, în amicalul cu Young Boys Berna, campioana ultimilor doi ani din Elveția și totodată actualul lider al campionatului.
"Deși au avut în față o echipă evaluată la peste 70 milioane de euro, cu mulți internaționali, constănțenii au lăsat o impresie bună și nu a lipsit mult pentru un rezultat pozitiv. În repriza secundă, pentru Viitorul au evoluat toți cei trei jucători din lot născuți în 2002: Munteanu, Pitu și Buta. Singurul gol al meciului a fost reușit de elvețieni, în finalul primei reprize, prin Assale", a notat site-ul oficial al FC Viitorul.
Următorul meci în Turcia pentru Viitorul este programat sâmbătă, 17 ianuarie, cu Olimpik Donetsk, formație din Ucraina.
XXX
După plecarea lui Lyes Houri la MOL Vidi, încă un jucător pleacă în această iarnă de la Viitorul.
Eric de Oliveira va evolua la FC Voluntari, conducerile celor două cluburi și mijlocașul brazilian ajungând la un acord pentru transferul la gruparea ilfoveană.