Părăsiți de familii, adoptați de stat la Centrul "Sfântul Luca" din Negru Vodă

456
Părăsiți de familii, adoptați de stat la Centrul

Articole de la același autor

Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică "Sfântul Luca" din Negru Vodă este locul în care sunt îngrijiți adulții cu cele mai grave tipuri de dizabilități și boli neuropsihice asociate. 


În acest loc ferit de lume, își duc traiul 50 de suflete, cărora medicii nu 
le-au dat șanse să ajungă nici măcar până la vârsta de zece ani, din cauza afecțiunilor extrem de grave pe care le au, dar care, totuși, au reușit, datorită modului în care sunt îngrijite și tratate. 


Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (DGASPC), Oana Manoilă, locatarii acestui spațiu suferă de retard psihic sever combinat cu autism grav, deficiențe fizice ori epilepsie, agresivitate sau automutilare, combinate și cu boli transmisibile, cum ar fi hepatita B sau C. 


"Mutilați trupește și sufletește din cauza dizabilităților, ei și-au găsit calmul și echilibrul, datorită personalului care se implică necondiționat. Afecțiunile lor, pornirile violente, de automutilare s-au diminuat mult, datorită îngrijirii și dragostei de care au parte. Ușor ușor, au învățat să se adapteze societății. Acum, ies la plimbare, merg în excursii, se hrănesc și se îmbracă singuri, își exteriorizează emoțiile și sentimentele, chiar dacă mulți dintre ei sunt nonverbali, la nivelul dezvoltării mentale fiind egali cu copiii de 2- 3 ani. Doar doi dintre ei mai sunt vizitați de familie, iar Iuliana este un caz aparte. De ce? Pentru că mama ei nu a vrut niciodată să se despartă de ea dar, într-un final, a înțeles că fiica ei are nevoie de mult mai multă îngrijire decât putea ea să îi acorde. Crizele de agresivitate și automutilare erau imposibil de controlat acasă", a declarat aceasta. 


Progresele sunt vizibile de la o zi la alta


Reprezentantul DGASPC a precizat că tratamentul de recuperare era peste puterile familiei, care mai avea doi copii de întreținut. Fetița avea șase ani când a ajuns într-un serviciu social, apoi a fost la Năvodari, iar în urmă cu aproximativ trei ani, când centrul s-a mutat la Negru Vodă, a fost și ea transferată aici. Mama și o soră nu au renunțat la Iuliana și o vizitează ori de câte ori au posibilitatea. Iuliana știe când mama ei vine să o vadă și asociază vizita ei cu o anumită expresie de pe figura psihologului centrului, Lidia Iacov. 


"Iuliana are 28 de ani. A fost diagnosticată cu retard psihic sever -  este la nivelul unui copil de un an și handicap locomotor. Are o stereotipie: se lovește în umeri și peste față, se mușcă de mâini. Este autoagresivă. Față de ceilalți beneficiari nu manifestă, însă, agresivitate. Din contră, este foarte afectivă. Mama ei nu a vrut niciodată să renunțe la ea, dar nu a avut posibilități materiale să o crească. Nu a știut cum să gestioneze situația, mai ales că Iuliana are nevoie mereu de scutec, nu putea mânca singură, pentru că are degetele deformate. Acum poate să facă lucrul acesta, pentru că s-a lucrat foarte mult cu ea. De câte ori vine în vizită, mama Iulianei vine și la mine la consiliere. Plânge mereu, regretă că nu își poate lua fata acasă și are foarte multe probleme, pentru că lumea o judecă deoarece și-a abandonat copilul, însă Iuliana nu este un copil abandonat. Când a venit ultima oară la centru, mama ei era foarte mulțumită de progresele fetei și a spus că se bucură foarte mult pentru că a văzut-o mult mai deschisă, mai liniștită, mai fericită", a declarat psihologul. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4339 secunde